Nicolae Ciucă: ”Vom repara statul! Doljul are nevoie de infrastructură, de locuri de muncă şi de şcoli moderne”

0
586

Românii au nevoie de fapte, nu de vorbe şi promisiuni! Sunt omul realizărilor şi al lucrului bine făcut, aşa cum am demonstrat în cariera militară.

Am intrat în politică îndemnat de dorinţa de a susţine deciziile corecte, coerente şi mai ales reale pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor, pentru dezvoltarea României!

Am ales Doljul pentru că judeţul meu natal are nevoie de infrastructură pentru a construi un cadru eficient de dezvoltare economică cu scopul de a atrage investiţii şi pentru a crea noi locuri de muncă. Construind un mediu stabil şi corect, vom reuşi să-i convingem pe români să nu mai plece din ţară şi, pe alţii, să revină acasă.

Sănătatea populaţiei!

Sistemul medical trebuie să asigure servicii de sănătate întregii populaţii, la standarde europene! Astfel, este necesară reformarea sistemului, care să conducă la îmbunătăţirea speranţei de viaţă a românilor şi la accesul direct al pacienţilor la un sistem public de sănătate, modern şi eficient.

Vom construi trei spitale regionale, dintre care unul în nord-estul Craiovei, cu acces la drumul expres Craiova-Piteşti. Avem proiectul aprobat, avem terenul, avem finanţare, trecem la execuţie.

De asemenea, vom reabilita şi vom extinde unele unităţi sanitare din Dolj şi vom crea centre medicale în mediul rural, atât de necesare în aceste zile de pandemie.

Vom lega Doljul de restul ţării şi de Europa!

Primele două tronsoane ale drumului expres Craiova-Piteşti, partea care pleacă de la Craiova şi ajunge până dincolo de Slatina, sunt prevăzute a fi date în exploatare anul viitor. De asemenea, în perioada următoare vom demara proiectul autostrăzii care va lega Drobeta Turnu Severin de Calafat.

În ceea ce priveşte transportul feroviar, în perioada următoare se vor efectua lucrări de creştere a vitezelor de deplasare pe ruta Bucureşti-Craiova şi de reabilitare a liniilor de cale ferată care leagă Craiova de Calafat şi de Caransebeş.

Accesând fonduri europene, în portul Calafat se vor face investiţii pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii. Transportul pe Dunăre al autovehiculelor produse la Ford România va deveni, astfel, o alternativă ieftină, demnă de luat în calcul.

Apă, canalizare şi gaze!

În programul de guvernare al PNL sunt prevăzute extinderea reţelelor de apă şi canalizare în 750 de localităţi şi 1 miliard de euro pentru racordarea la reţelele de gaze.

A fost dat în exploatare tronsonul Craiova-Segarcea, prima parte a conductei de transport gaze care va lega Craiova de Calafat. Acum este posibilă alimentarea cu gaze naturale a 25.000 de doljeni, 12 şcoli, 13 grădiniţe, 1 spital şi 20 de cabinete medicale din Cârcea, Malu Mare, Ghindeni, Teasc, Calopăr şi Segarcea.

Învăţământ pentru secolul 21

În următorii doi ani, vor fi conectate la internet toate unităţile de învăţământ din Dolj. Tinerii din Dolj vor fi susţinuţi pentru a se pregăti şi pentru a-şi găsi un loc de muncă acasă, iar agenţii economici vor primi facilităţi dacă vor angaja tineri din medii defavorizate.

Ridicând nivelul de trai, vom reuşi să-i convingem pe români să nu mai plece din ţară. Punem stop sărăciei, construim noi locuri de muncă şi ne aducem rudele înapoi acasă, alături de cei dragi! Avem posibilitatea să corectăm toate cauzele care au stat la baza slăbirii statului român, să punem în aplicare proiecte amânate zeci de ani.

Partidul Naţional Liberal vine în faţa alegătorilor din Dolj cu o echipă puternică din care fac parte doi miniştri, deputaţi şi senatori. Împreună cu cei 30 de primari PNL din judeţ şi cu toţi cei ce vor dori să se alăture acestui proiect, vom putea duce la îndeplinire multe proiecte importante pentru doljeni.

 

Comandat de PNL DOLJ, Executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 11200025.