„Mândru că sunt român” – proiect cultural-educativ la Casa Băniei

0
531

Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei) va organiza joi, 29 noiembrie 2018, ora 10.00, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” din Craiova, un proiect educativ destinat familiarizării copiilor clasei I D (învățătoare: Roxana Marinică) cu semnificația zilei de 1 Decembrie 1918. Sub genericul „Mândru că sunt român”, copiii vor prezenta un program de cântece și poezii dedicate Zilei Naționale și vor purta costume tradiționale de sărbătoare din Oltenia.

„Contextul etnografic al derulării acestei activități culturale va fi un prilej fericit pentru specialiștii secției de a le împărtăși elevilor de clasa I valori, cutume și obiceiuri specifice acestei perioade, iar meșteșugurile și obiceiurile prezentate în expoziția permanentă de la Casa Băniei vor oferi o altă perspectivă de a înțelege istoria, prin intermediul manifestărilor spirituale și artistice tradiționale românești concretizate în piesele de port popular, în icoanele de vatră, în scoarțele și covoarele oltenești, în ceramică și țesături de interior. Toate acestea îi vor ajuta pe copii să înțeleagă mai bine noțiunile de patrie, steag, imn și român”, spune dr. Roxana Deca, muzeograf la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei, coordonator al proiectului alături de înv. Roxana Marinică.

Copiii vor participa și la un atelier de creație în cadrul căruia vor confecționa stegulețe și insigne tricolore, iar semnificațiile acestora, precum și principalele tradiții care sunt specifice Olteniei în perioada cuprinsă între 1 decembrie și sfârșitul anului vor fi explicate, pe înțelesul copiilor, de muzeograful Roxana Deca.