Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj celebrează Marea Unire, joi, 29 noiembrie, în Piaţa “Mihai Viteazul”

0
407

Pe 29 noiembrie, în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova, începând cu ora 13:00, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va organiza un spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri, sub titlul “Salutatio Romaniae”. Prof. Monica Leontina Sună, inspector general al ISJ Dolj a precizat: “Alături de noi, îi avem, ca organizatori, pe cei de la cele trei Colegii Centenare – “”Carol I, “Elena Cuza” şi “Fraţii Buzeşti”, precum şi pe cei de la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu”. Partneri ne sunt Seminarul Teologic “Sf. Grigorie Teologul” şi Liceul de Arte “Marin Sorescu”. Ne apropiem cu paşi repezi de Sărbătoarea Centenarului, Marea Unire fiind cea mai importnată pagină a istoriei noastre. Avem datoria de a ne cinsti înaintaşii şi trebuie să ducem mai departe patriotismul. În toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Dolj au fost sau sunt în curs de desfăşurare astfel de evenimente omagiale. Nu pot, acum, în preajma marii Sărbători, să nu-i felicit pe elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, care, zilele trecute, s-au întors cu medalii de la o competiţie internaţională desfăşurată în Bulgaria, la Shumen”.