Două remize şi o victorie pentru Craiova, în Liga Elitelor

0
505

Dubla confruntare a Universităţii Craiova cu CFR Cluj s-a încheiat la egalitate: 3-3 şi 0-0, în timp ce echipa under 17 a CSJ Ştiinţa s-a impus cu 2-1 la Arad

În ultima etapă a turului Ligii Elitelor, cele două formaţii ale Universităţii Craiova au avut dueluri cu echipele similare ale clubului CFR Cluj, partidele disputate în cadrul bazei sportive de la Aeroport terminându-se la egalitate. La under 19 a fost 3-3, golurile echipei lui Ionuţ Stancu fiind marcate de: Niţu (2) şi Vulpe. Primul 11 a fost: Preduţ – Sârbu, Popescu, Puţaru, Pătulea – Şerban, Neaga – Moga, Baicu, Niţu – Boştină şi au mai intrat: Cojocaru, Dobre, Vulpe, Moldovan şi Nichifor. La finalul turului, formaţia din Bănie ocupă locul 3 în Seria Vest a Ligii Elitelor, cu 15 puncte, având o restanţă, cu Ardealul Cluj, programată pe 1 decembrie, pe arena Victoria Someşeni. Liderul seriei este U Cluj, cu 21 de puncte, iar pe locul secund este CFR Cluj, cu 16 puncte.

La under 17, duelul dintre Craiova şi CFR Cluj s-a terminat fără goluri, iar antrenorul Nelu Petrişor a început cu: Păuşescu – Iana, Militaru, Mitran, Andrei – Guţă, Negrea – Popa, Danciu, Baiaram – Viespe. Au intrat: Cristea, Drăghici, Ruican. Astfel, formaţia din Bănie a ratat ocazia de a egala, în clasamentul seriei Vest, liderul, Banatul Timişoara, care termină turul cu 22 de puncte, urmată de Universitatea, cu 20 de puncte. În schimb, o victorie a obţinut echipa Consiliului Judeţean Dolj, Ştiinţa U Craiova, 2-1 în deplasare cu UTA Arad. Formaţia lui Radu Vitan se află pe locul 5, cu 9 puncte. Liga Elitelor se va relua în martie.

În schimb, echipa a doua a Ştiinţei continuă parcursul slab şi a pierdut cu 3-0 în deplasare cu CSM Alexandria, antrenorul Dragoş Bon folosind formula: Calancea – Borţa, Ion, Bogdan, Juncu – Ţoiu, Al. Dinu – Al. Vulpe, V. Constantin, Frăsineanu – Pascu. Au mai intrat: Zete, Zbona, Simon, Ciutică. Universitatea II Craiova ocupă locul 11, cu 16 puncte, iar în etapa viitoare, ultima a turului seriei C3, va evolua pe stadionul „Extensiv“ împotriva formaţiei de pe locul secund, Flacăra Horezu, vineri, de la ora 14.

Tricolorii under 17 joacă astăzi şi joi în Bănie

Naţionala under 17 a României, calificată la Turul de Elită din primăvară, va disputa două jocuri amicale, la Craiova, în fața selecționatei similare a Serbiei. Cele două jocuri vor avea loc astăzi, de la ora 14.30, și joi, de la ora 11, pe terenul Centrului Turistic pentru Agrement și Sport (stadionul „Aripile“). Selecționerul Daniel Mogoșanu a convocat pentru această „dublă” contra Serbiei un lot de 22 de jucători din țară: portari: Raul Opric (CFR Simeria), Alexandru Tătaru (Rapid); fundași: Alexandru Chilili (FC Voluntari), Darius Grosu (Viitorul), Ștefan Marin (Viitorul), Denis Bolenyi (FCSB), Mădălin Pascu (Sportul Chiscani), Ștefan Stefanovici (Juniorul Vaslui), Nicolae Sima (Viitorul); mijlocași: Ștefan Baiaram („U“ Craiova), Antonio Dumitrescu (Viitorul), Marian Danciu („U“ Craiova), Botond Szondi (Csikszereda), Ovidiu Perianu (FCSB), Andrei Iana („U“ Craiova), Ahmed Bani (Dinamo), Ianis Stoica (FCSB), Alexi Pitu (Viitorul), Constantin Grameni (Viitorul); – atacanți: Zoran Mitrov (LPS Banatul), Louis Munteanu (Viitorul), Toni Suciu (Csikszereda). Naționala formată din juniori născuți în anul 2002 a întâlnit Serbia și în grupa de calificare din septembrie-octombrie, atunci când scorul a fost 2-2. Tricolorii U17 s-au calificat la Turul de Elită, ultima rundă înainte de EURO 2019, după ce au mai remizat cu Ungaria, 0-0, și au învins Lituania cu 4-0. Adversarii de la Turul de Elită îi vom cunoaște pe 6 decembrie, în urma tragerii la sorți de la Nyon. La turneul final găzduit de Irlanda, în mai 2019, se vor califica echipele clasate pe primul loc în cele 8 grupe de la „Elită”, precum și cele mai bune 7 ocupante ale pozițiilor secunde.