Alocarea cantităților de gaze transportate, una din marile “bube” ale Noului Cod de Rețea

0
434

După prima lună de la lansarea Noului Cod de Rețea de gaze în România, piața de gaze se confruntă cu imposibilitatea aplicării acestuia, asta în condițiile în care nici nu a venit iarna, atunci când consumurile și mai ales variațiile de consum vor arunca în aer, valori ale unor servicii și penalități, nereale pe care utilizatorii de rețea vor trebui să le achite. Având în vedere “legalitatea” până în anul 2021, de transfer a unor astfel de servicii și penalități nereale, în buzunarul consumatorilor casnici, acest scandal probabil că nu va răbufni și la fel ca în ceilalți ani va “arde mocnit” în ședințe inutile și fără nici o concluzie, în birourile Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei. Ceea ce sunt convins este că mulți dintre cei care în ultimii ani, au ”înghițit galușca” cu penalități din partea TRANSGAZ (unele, în opinia mea, percepute ilegal), vor refuza să mai achite orice factură transmisă de TRANSGAZ și se vor adresa justiției. Prevăd un număr mare de acțiuni în instanță împotriva TRANSGAZ, în viitorul apropiat, care va bloca activitatea și așa mult peste posibilitățile normale (în opinia mea) pe care o desfășoară astăzi această companie esențială pentru securitatea energetică a României.

Jocul de-a Codul de Rețea, mult prea mult tolerat de către participanții la piața de gaze, probabil pentru că aceste costuri erau tranferate către consumatorii finali, dar și pentru faptul că era un mijloc perfid folosit de către furnizori pentru a-și suplimenta marja comercială, are la bază un act normativ născut din nepăsarea și nepriceperea celor care l-au elaborat. Consider că această ”țopăială” din piața de gaze poate fi oprită doar prin luarea de poziție a participanților la piață și este singurul mijloc care a mai rămas (ținând seama de comportamentul celor care au datoria să-l facă funcțional) este acționarea în instanță a vinovaților. În acest sens recomand tuturor celor care sunt “încălțați” din nou cu sume mai mari sau mai mici, să nu mai lase de la ei, așa cum au făcut în anii trecuți și să treacă la acțiune.

Utilizatorii rețelei de transport trebuie să-și învingă teama, față de TRANSGAZ, care apelând la metode nu tocmai în concordanță cu principiile unei piețe libere, îi amenință, în baza unui articol din Contractul de Servicii de Transport că le vor întrerupe transportul gazelor naturale dacă nu plătesc facturile chiar emise fără o acoperire legală, aruncându-le expresii de genul “având în vedere cât durează procesele în România, probabil veți câștiga în instanță, dar veți fi de mult în faliment”.

Afirmam la publicarea Noului Cod de Rețea, în urmă cu 2 luni, că deși acesta a preluat o serie de principii corecte expuse pe piață, inclusiv de mine, în cei 9 ani de insucces al aplicării Codului de Rețea, că Noul Cod de Rețea nu se va putea aplica (în sensul asigurării corectitudinii și legalității), datorită neluării în considerare a realităților din teren și a refuzului de a înțelege functionalitățile activităților din sectorul gazelor naturale din România. Am demarat o acțiune de a evidenția elementele de nefuncționalitate ale Noului Cod de Rețea, ajungând astăzi la unul dintre elementele principale care face Codul nefuncțional: ALOCAREA cantităților transportate..

Dacă alocarea la punctele de intrare a fost îmbunătățită prin introducerea noțiunii de OBA (alocarea egalează nominalizarea și diferențele dintre acestea se reglează într-un cont virtual), și mai ales a faptului că proprietarul gazului este cel care realizează această alocare, la nivelul punctelor de ieșire a rămas o “varză” de alocare.

Am ridicat problema alocării cantităților măsurate în diverse materiale publicate, dar în continuare, constat că nu se înțelege elementul esențial, dar și legal al alocării. Chiar dacă am mai expus în trecut elementele de legalitate ale realizării alocării, cred că este timpul să expun în mod direct și explicit drepturile și limitele în realizarea alocării cantităților de gaze în activitățile din industria de gaze.

Cantitățile transportate prin rețeaua de transport gaze, sunt proprietatea Utilizatorilor de Rețea/furnizorilor, în acest sens, dacă citim Art. 1678  Codul Civil: Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului., putem să observăm că TRANSGAZ nu are voie să realizeze alocări, decât în situația consumatorilor direct conectați la SNT. Momentul în care se individualizează bunul gen – gazul natural, este momentul în care acesta se transferă cumpărătorului și asta se face prin măsurare sau prin profile de consum (dacă există convenită o astfel de modalitate de individualizare în contractul dintre furnizorul de gaze și consumatorul de gaze). La interfața dintre sistemul de transport și sistemul de distribuție nu se realizează un transfer de proprietate, ci doar un transfer a unor cantități aparținând Utilizatorilor de Rețea/furnizorilor, dintr-un sistem în altul, proprietatea asupra gazelor, ca și proprietarii gazelor, rămânând aceiași.

Astfel, consider că TRANSGAZ are legal doar dreptul să măsoare cantitățile de gaze transferate Operatorilor de Distribuție, fără a avea dreptul să realizeze alocări ale cantităților de gaze utilizatorilor de rețea, excepție fiind în situația consumatorilor direct conectați la SNT.

În fapt Noul Cod al rețelei, care a schimbat paradigma transportului între un punct de intrare și un punct de ieșire și a introdus noțiunea de PVT, trebuia să introducă și Contul de OBA pe punctele de ieșire din SNT, concomitent cu realizarea Codului Retelei de Distribuție, astfel încât să se asigure respectarea art 1678 din Codul Civil, dar mai ales elementele de funcționalitate ale pieței de gaze.

De asemenea Noul Cod de Rețea, alături de modificarea corespunzătoare a legislației primare, putea să aducă:

Varianta A: Înființarea unui Operator de Măsurare-Alocare, ca operator independent de interesul operatorului de transport, înmagazinare, distribuție etc., care în baza unor metodologii echitabile să permită determinarea corectă a cantitătăților transportate și distribuite pentru fiecare dintre utilizatorii de rețea,

Varianta B: Eliminarea componentei de cantitate din principiul serviciilor de transport și distribuție, axarea exclusiv pe componenta de capacitate, concomitent cu dezvoltarea contractelor de echilibrare.

Lipsa acestei abordări a determinat încă din prima lună de aplicare a Noului Cod de Rețea situații paradoxale:

  • cantități alocate și facturate de TRANSGAZ utilizatorilor de rețea mai mari decât cantitățile măsurate la consumatorii unde aceștia au vândut gaze.
  • cantități alocate și facturate de TRANSGAZ utilizatorilor de rețea mai mari decât cantitățile cumpărate și vândute de către aceștia.

Doresc să atrag atenția că aceste situații s-au întamplat într-o lună cu temperaturi mult peste limita normală, o lună care nu poate fi considerată de referință. În lunile viitoare vom vedea adevărata valoare adaugată (în opinia mea negativă), a acestui Nou Cod al Rețelei. Din păcate toate acestea vor fi decontate de consumatori. Cel târziu în luna aprilie 2019, vom asista la un val important de scumpiri, îndrăznesc să spun care nu s-a mai întâlnit în România, în care decontul negativ al Noului Cod al rețelei își va aduce contribuția. ( sursa : https://asociatiaenergiainteligenta.ro/?p=1481&lang=ro)