Pieton accidentat mortal pe DE 70

0
384

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Brădești, și-a pierdut viața, luni seară, după ce a fost surprins și lovit de un Mercedes, în timp ce încerca să traverseze neregulamentar drumul european 70. Șoferul este cercetat penal.

Conform reprezentanților IPJ Dolj,  luni seară, în jurul orei 21.00, pe DE 70, în afara localităţii Almăj, Daniel Pițurlea, de 51 de ani, din Bucureşti în timp ce conducea un autoturism Mercedes, dinspre Filiaşi către Craiova, l-a accidentat mortal pe Marin Cărămizaru, de 52 de ani, din comuna Brădeşti. Din cercetările efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că pietonul se angajase  în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. ”În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de poliţiştii Serviciului Rutier Dolj”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.