Pistolarul din fast-food, arestat preventiv pentru 15 zile

0
430

Craioveanul care a împuşcat în abdomen un bărbat din Filiaşi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost arestat preventiv pentru 15 zile, în baza mandatului emis ieri după-amiază de Judecătoria Filiaşi. Victima sa, care fusese reţinută duminică după-amiază, a fost pusă în libertate ieri, întrucât instanţa a respins arestarea preventivă.

Reamintim că, poliţiştii doljeni l-au reţinut, duminică dimineaţa, pe Cătălin Pîrvulescu, de 26 de ani, din Craiova, pentru uz de armă neletală fără drept, după ce l-a împuşcat în abdomen pe Costinel Cosmin Tudorică, de 28 de ani, din Filiaşi. Cel din urmă a ajuns şi el după gratii, duminică după-amiază, tot pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire şi alte violenţe. Asta pentru că poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor că nici el nu era „uşă de biserică”, fiind cel care a pornit întregul scandal în fast-food-ul din Filiaşi.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, în timp ce se afla într-un local din Filiaşi, Costinel Cosmin Tudorică, de 28 de ani, din localitate, deranjat de faptul că Marin Popa, de 47 de ani, din comuna Vişina Nouă, judeţul Olt, aflat la masa vecină, vorbea foarte tare, s-a ridicat, s-a dus la el şi l-a lovit cu pumnul ca să-l facă să tacă. Văzând asta, Cătălin Pîrvulescu de 26 de ani, din Craiova, aflat la masă cu bărbatul lovit, a scos pistolul cu bile de cauciuc pe care îl avea la el şi l-a împuşcat pe Tudorică în abdomen, după care a părăsit fast-food-ul. S-a predat ulterior, iar poliţiştii şi procurorul de caz au decis să-l reţină pe Tudorică, duminică, după ce a fost externat din spital.

După o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, ieri, cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Filiaşi cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea doar în ceea ce-l priveşte pe pistolar, Cătălin Pîrvulescu, pe numele căruia a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 15 zile, în timp ce Tudorică va fi cercetat, în continuare, în stare de libertate pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi lovire şi alte violenţe.