Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, ieri, că în data de 7 decembrie va fi tăiată panglica inaugurală a Aeroportului Craiova, în prezenţa premierului României, Victor Ponta, şi a parlamentarului european Hanes Oboda. “În ziua de 7 decembrie se va întâmpla un eveniment deosebit pentru judeţul Dolj: tăiem panglica inaugurală a Aeroportului Internaţional Caiova. Ne vor onora cu prezenţa premierul României, Victor Ponta, şi preşedintele socialiştilor europeni din Parlamentul European, Hanes Oboda. Acesta din urmă va primi şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova. Aeroportul din Craiova este un obiectiv foarte important pentru regiunea Oltenia. Acolo este contribuţia fiecăruia dintre dumneavoastră şi vă mulţumesc tuturor celor care au muncit pentru a ajunge la rezultatele dorite. Acum după ce totul arată aşa cum trebuie, ne simţim şi noi mândri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.