Inspectorii şcolari generali, videoconferinţă cu Ministerul Educaţiei, privind întârzierea acordării burselor şcolare

0
274
Aseară, Ministerul Educaţiei a convocat, în regim de videoconferință, toți inspectorii școlari din țară la o discuție privind situația plății burselor către elevi (de studiu, de performanţă, de merit, sociale), care sunt întârziate.

Ministerul Educației a convocat, în regim de videoconferință, toți inspectorii generali și contabilii-șefi, pentru a analiza situația plății burselor elevilor la nivelul întregii țări. În urma discuțiilor și informațiilor primite de la inspectorii școlari din țară, ministerul Educației spune că “există, în momentul de față, întârzieri legate de plata burselor cauzate fie de volumul foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilității, fie de data organizării ședințelor pentru buget ale consiliilor locale“. Astăzi, discuțiile prin videoconferințe vor fi între fiecare inspectorat școlar și directorii de școli “pentru a avea o situație clară la nivel de școli”. Tot astăzi, ministerul va transmite o adresă prin care va solicita inspectoratelor execuția bugetului școlilor cu data de referință 30.10.2022. Cu privire la execuția bugetară la nivelul UAT-urilor, Ministerul Educației a luat legătura cu Ministerul Finanțelor, care a transmis o situație actualizată. Pentru că aceste burse de performanță, merit, studiu și sociale se asigură de la bugetul de stat, Ministerul a cerut informații la cel de Finanțe despre plata acestora. Ministerul a spus că banii necesari plății burselor au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ-teritoriale, pentru retragerea sumelor necesare, în baza unei cereri, informează edupedu.ro.