Serie A: Inter ratează primul loc din cauza remizei cu Parma

0
414

Inter Milano a remizat (2-2) pe teren propriu cu A.C. Parma, locul 6 în clasament, şi n-a putut beneficia de egalul lui Juve, lipsită de aportul lui Cristiano Ronaldo, la Lecce (1-1). „Nerazzurii” au deschis scorul prin Candreva (min. 23) dar Parma a lovit prin francezul Karamoh (min. 26) şi a luat conducerea prin Gervinho (min.31). Lukaku (min. 51) a egalat, iar finalul partidei a fost unul de foc. Oamenii lui Antonio Conte au ratat prin Lukaku (min. 89), Politano, imediat, şi Esposito (min. 90+3), partida având 7 minute de prelungire, toate de foc, cu atacuri dezlănţuite ale gazdelor şi contra-atacuri răzleţe, dar extrem de periculoase. Inter Milano venea după victoria din Liga Campionilor (2-0) cu Borussia Dortmund.