Copil vs Federer, finala la Basel

0
452

Marius Copil a obţinut sâmbătă cel mai bun rezultat al carierei calificându-se în finala turneului de la Basel şi îl va întâlni duminică pe fostul lider mondial Roger Federer, locul 3 ATP. Marius Copil s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului ATP 500 de la Basel (Elveţia) după ce l-a învins în semifinale pe germanul Alexander Zverev, locul 5 ATP, cu 6-3, 6-7 (6), 6-4.  Venit din calificări, Marius Copil a reuşit  cea de-a doua victorie în faţa unui jucător din top 10 la Basel, după ce l-a învins în optimi pe croatul Marin Cilic, locul 5 ATP. Elveţianul în vârstă de 37 de ani a trecut fără drept de apel în semifinale de rusul Daniil Medvedev, scor 6-1, 6-4.

Duminică, de la ora 16, se va disputa finala. Federer, originar chiar din Basel, a câştigat de 8 ori acest turneu, iar dacă se va impune va fi al 99-lea titlul din carieră. Pentru Copil ar fi primul titlu de acest nivel şi primul al unui român după performanţa antrenorului său, Andrei Pavel, la Montreal, în 2001.