Doi poliţişti doljeni, campioni ai MAI la karate

0
397

karateÎn perioada, 18-21 octombrie 2016, în localitatea Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat campionatul de karate al Ministerului Afacerilor Interne, la care au participat peste 50 de cadre de la toate structurile ministerului: poliţie, poliţie de frontieră, pompieri şi jandarmi.

La categoria 84 kg, agent de poliţie Popescu George Daniel şi agent-şef adjunct de poliţie Ileana Marius, din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Dolj, au ajuns să-şi dispute finala, ocupând locurile I şi II, învingător ieşind agentul de poliţie Popescu George Daniel. De precizat este faptul că agentul de poliţie Popescu George Daniel este deja la al patrulea titlu consecutiv de campion naţional la karate. Din anul 2013, de la prima participare, şi până în prezent, a reuşit să îşi adjudece toate titlurile de campion naţional la acest sport.

Agentul de poliţie Popescu George  Daniel are 27 de ani şi a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina în decembrie 2012, iar de atunci îşi desfăşoară activitatea în structurile de ordine şi siguranţa publică, fiind mereu în slujba cetăţenilor.