Ucraina: Victoria pro-occidentalilor la legislative

0
280

Alegerile de duminică au fost favorabile principalelor două forţe politice aflate la putere, la Kiev. Potrivit primelor sondaje, lista preşedintelui Petro Poroşenko a primit 21,69% din voturi, iar cea a premierului Arseni Iaţeniuk- 21,63%. Rata de participare a fost de 52%, faţă de 60,3% la alegerile prezidenţiale din 25 mai. Alegerile legislative de duminică reînoiesc scena politică ucraineană, în sensul că au acces în Parlament peste 20 de foşti militanţi ai „revoluţiei Maidan”. Noul Parlament se va reuni pentru prima dată la sfârşitul lunii noiembrie. 27 de locuri au rămas vacante, întrucât nu s-a putut vota în 12 circumscripţii în Crimeea, anexată de Rusia în aprilie, şi în 15 circumscripţii din estul Ucrainei, scăpate de sub controlul Kievului. Pentru prima dată, după 23 de ani, comuniştii (3%) nu vor fi reprezentaţi în Parlament iar Partidul Regiunilor a obţinut numai 8% din sufragii. Naţionaliştii ucrainieni, reuniţi în Partidul Svoboda au obţinut numai 6,3%. Scorul partidelor reformatoare şi pro-europene convine Kievului deşi conflictul din Donbass nu este stins, iar în dosarul urgent al gazului, la care negocuierile se poartă sub egida CE, nu s-a găsit o soluţie. În acest an PIB-ul s-ar putea contracta cu 8%, iar moneda naţională hryvnia a căzut cu 11 procente provocând o scădere a nivelului de trai.