Programul „O săptămână la munte”: Hoteluri şi pensiuni mai ieftine cu 50%

0
540

Turiştii se pot caza în hotelurile de la munte plătind, pentru 5 nopţi, între 160 de lei şi 370 de lei locul, prin programul „O săptămână la munte”, iar copiii vor fi cazaţi gratuit, au anunţat ieri patronatele din turism. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) au precizat că lansează cea de-a XII-a ediţie a acestui program special, care se va derula în perioada 2 noiembrie – 19 decembrie 2014. „Programul îşi propune să promoveze turismul montan, asigurând accesul la odihnă, la tarife speciale, unui număr cât mai mare de turişti români. Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi. Aceste tarife sunt cu până la 50% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă”, se arată într-un comunicat al FPTR. Astfel, tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt de 161 de lei pe sejur pentru un hotel, vilă sau cabană de două stele, 259 de lei pentru o structură de trei stele şi 368 de lei pentru un hotel sau vilă de patru stele. Sejururile încep duminica şi se termină vinerea. Pentru acest an, hotelierii au introdus facilitatea pentru copiii (maxim 2) de până la 7 ani, prin care aceştia pot beneficia de gratuitate dacă sunt cazaţi în camera părinţilor. De aceste sejururi la munte în România la tarife reduse pot beneficia şi turiştii din Republica Moldova.