N-avem deloc prin părţile locului o toamnă blândă, despre care să repetăm ştiutul vers că „niciodată nu fu mai frumoasă”. Pe neaşteptate, octombrie nu este luna marii noastre reîntâlniri cu generozitatea câmpului, grădinilor, livezilor şi viilor pline de măreţie, ci o lună rece, cu nori care au pierdut orice măsură. Plouă nervos şi e deja frig. În nu puţine părţi ale ţării a nins prematur. Octombrie este, în schimb, o lună în care se îndestulează, la Dolj, ca niciodată, pătulele şi silozurile destinate porumbului. Nicicând, spun specialiştii în materie, nu s-a făcut atâta porumb încât să nu exclamăm chiar dacă ar fi de o mie de ori. Lanuri întinse, cu plante înalte, frunze uscate şi aspre, falnice şi compacte, aşteaptă combinele pentru îndestularea buncărelor. E un adevărat miracol porumbul acestei toamne, de ţinut minte. Multe s-au schimbat în întinsul Doljului în ultimii ani. Dar porumbul, plantă epică i-a spus un scriitor, se recoltează mereu şi mereu în octombrie, prelungindu-se acum şi în luna ce vine. Din cauza recoltei neasemuit de bună, se vorbeşte de producţii de 12.000-14.000 kg/ha în multe exploatări agricole, ceea ce părea odinioară o utopie. Toaca pământului asta anunţă: porumb de ţinut minte. E o bogăţie fără seamăn a câmpurilor doljene, e un semn tonic de încredere în propriile forţe a celor care din aşa ceva trăiesc. Toamna asta obosită a curs încet, apoi din ce în ce mai repede, dar părerile nu au absolut nici o importanţă. Dacă va rămâne o discuţie de făcut despre acest anotimp, departe de frumuseţea lui tradiţională, ea va fi legată de porumbul ca o pădure, pe pământul neirigat, semn al unei binecuvântări.
