Craiovenii au sărbătorit Ziua Armatei

0
392

Pe o vreme foarte rece şi ploioasă, sâmbătă, la Monumentul Eroilor din cimitirul Sineasca, a fost celebrată Ziua Armatei. S-au împlinit exact 70 de ani de când armata română a eliberat de sub ocupaţia hortistă, cu jertfe uriaşe, Transilvania de nord – ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupaţie. Sacrificiul lor a fost unul pe măsură: peste 60.000 de militari şi-au pierdut viaţa în timpul acelor lupte. Sâmbătă, în cinstea celor care au căzut pe câmpul de luptă pentru ţară, dar şi a celor care îmbracă astăzi uniforma militară, a avut loc o ceremonie la care au participat şi autorităţilor locale şi judeţene. Cu această ocazie, drapelul de luptă al Brigăzii 2 Infanterie „Rovine” a fost decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General Român.

Ceremonia a început la ora 10.00 cu intonarea imnului naţional. Apoi, un sobor de preoţi a oficiat serviciul religios, slujba fiind urmată de discursurile militarilor şi ale autorităţilor publice. În deschiderea momentului alocuţiunilor, prefectul judeţului Dolj, Sorin Răducan a citit mesajul premierului Victor Ponta, cu ocazia Zilei Armatei: „Astăzi, de Ziua Armatei Române, îmi exprim toată prețuirea pentru militarii români, cei care reprezintă un simbol absolut al curajului și demnității naționale. Demonstrațiile de eroism ale militarilor noștri au scris multe pagini din istoria acestei națiuni. În zilele noastre, pe câmpurile de luptă din multe părți ale lumii, militarii români câștigă respectul partenerilor noștri și cresc reputația României. Indiferent că ne referim la momente răsunătoare din trecut, precum eliberarea ultimei bucăți de pământ românesc în 25 octombrie 1944, sau la participarea, astăzi, în războiul împotriva terorismului, Armata Română înseamnă curaj, determinare, devotament și patriotism. Sunt valori ce ar trebui să transmită un mesaj puternic fiecăruia dintre noi, valori care merită celebrate mereu, valori de care avem nevoie în societatea noastră pentru a deveni mai puternici ca națiune. Mulțumesc militarilor români, în numele Guvernului României, pentru tot ceea ce au făcut și fac apărând libertatea fiecăruia dintre noi”.

Ion Prioteasa: „Sărbătorim o instituție a credibilității și responsabilității”

Un discurs despre semnificaţia zilei de 25 octombrie a rostit şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care a vorbit depre rolul decisiv pe care l-a jucat Armata în multe momente importante din istoria ţării. „Sunt profund onorat să particip la ceremonia dedicată Zilei Armatei, o manifestare care reverberează adânc în sufletul fiecărui român, pentru că astăzi sărbătorim o instituție a credibilității și responsabilității, a demnității și loialității. Zi de o importanță deosebită, ea reprezintă un reper identitar al națiunii noastre şi un simbol al dezideratelor care ne-au conturat istoria. Marcând împlinirea a șapte decenii de la eliberarea prin luptă și jertfă a ultimelor ținuturi românești de sub ocupație străină, celebrăm una dintre cele mai strălucite afirmări ale idealurilor de libertate, suveranitate și integritate teritorială, ce au definit mereu strădaniile înaintașilor noștri. Ziua Armatei este un bun prilej pentru a ne exprima deplina prețuire față de toți cei care servesc patria sub culorile drapelului național, precum și recunoștința față de veteranii de război și militarii în rezervă și retragere. Este și o zi în care ne înclinăm frunțile, cu respect, în memoria tuturor eroilor care, atunci și acum, au apărat interesele naționale cu prețul propriilor vieți”.

Lia Olguţa Vasilescu: „Este Ziua Armatei, dar şi Ziua Demnităţii Naţionale”

La rândul său, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a vorbit despre respectul de care se bucură armata, dar şi despre semnificaţia zilei de 25 octombrie: „Astăzi este Ziua Armatei, dar şi Ziua Demnităţii Naţionale. Este ziua când a fost eliberată ultima palmă de pământ românesc de sub ocupaţie hortistă. Nu trebuie să uităm de această zi pentru că este scrisă cu sânge în istoria României şi nu doar cu sângele soldaţilor care s-au bătut atunci pentru eliberare, dar şi cu sângele populaţiei civile masacrate de hortişti. Trebuie să ţinem minte astfel de pagini din istoria României şi să fim pregătiţi pentru astfel de momente, dacă ele vor mai veni vreodată. Mai ales dumneavoastră trebuie să fiţi pregătiţi pentru apărarea populaţiei civile. Astăzi este o zi în care vă sărbătorim pe dumneavoastră, cei care sunteţi parte a instituţiei care este cea mai bine văzută de populaţia României, cu cel mai ridicat grad de încredere în sondajele de opinie. La mulţi ani şi suntem mândri de dumneavoastră!”.

Militarii au defilat cu torţe aprinse în centrul municipiului Craiova

Despre ce însemnă Ziua Armatei  a rostit un discurs şi col. Dorin Blaiu, comandantul Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”. „Ziua Armatei României este o zi a valorilor româneşti, a patriotismului, a curajului şi a devotamentului faţă de ţară. De aceea, în fiecare an, la 25 octombrie, toţi cei care sub jurământ de credinţă au ales destinul de a fi permanent în slujba ţării, militarii din Garnizoana Craiova şi din zona de responsabilitate a marii unităţi, alături de marea familie a Armatei, rememorăm glorioasele fapte de vitejie ale eroilor neamului românesc care au contribuit decisiv la formarea naţiunii şi a statului român”.

Un moment deosebit de emoţionant a fost cel în care reprezentantul  veteranilor de război a vorbit în faţa celor prezenţi despre valorile care i-au animat pe cei care şi-au dat dat viaţa pentru ţară. “Armata a fost şi este alcătuită din oameni destoinici, curajoşi care în vremuri de restrişte au fost mereu la datorie şi au apărat cu eroism suveranitatea, libertatea şi independenţa României. În calendarul marilor sărbători de suflet ale poporului român şi ale armatei sale, ziua de 25 octombrie ocupă un prim loc de prim rang, constituindu-se într-un moment de cinstire solemnă a oştirii româneşti. Această zi a fost aleasă drept sărbătoarea Armatei şi a întregii naţiuni în semn de eternizare în memoria cetăţenilor ţării”, a transmis generalul de brigadă (r) Viorel Popa, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război.

Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane şi o defilare în acordurile formaţiunii muzicii militare a garnizoanei.  Seara, în centrul municipiului Craiova, a avut loc o ceremonie de retragere cu torţe.