Concurs de karaoke, la Universitatea din Craiova

0
351

Asociaţia Dimanche, în colaborare cu Departamentul de Limbi romanice şi Comunicare din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, organizează astăzi la Lectoratul Francez, începând cu orele 16, un concurs de karaoke, exclusiv cu melodii în limba franceză. Evenimentul se adresează tinerilor iubitori de muzică.  Potrivit organizatorilor, participanţii la concurs trebuie să aibă capacitatea de lecturare a unui text în limba franceză şi o cultură minimală cu privire la muzica din spaţiul francofon.

Repertoriul ales pentru karaoke cuprinde atât cântecele vechi ale unor artişti consacraţi, cât şi melodii ale generaţiei moderne. Interpreţii, organizaţi pe grupe mixte, vor cânta în faţa unui juriu, care, la final, va alege cele mai bune trei echipe si le va răsplăti cu premii surpriză.

Manifestarea este dedicată studenţilor din anul I, în vederea unei mai bune integrări şi socializări cu restul studenţilor francofoni.

„Înainte de toate, acest eveniment are un scop educativ. Muzica, drept o metoda de învăţare non-formală constituie o practică mai uşoară şi, cu siguranţă, mai plăcută, de asimilare a cunoştinţelor. Prin implicarea într-o astfel de activitate extra-curriculară, studenţii îşi vor dezvolta abilităţile de a citi, de a vorbi şi de a înţelege limba franceză. Nu în ultimul rând, concursul se va desfăşura într-un context cultural, oferindu-le tinerilor oportunitatea interacţionării directe cu o parte a culturii franceze”, a precizat Loredana Mateescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei „Dimanche”.