„Nocturna bibliotecilor 2023 – O noapte în bibliotecă”, desfășurat anul acesta sub sloganul „Biblioteca – Sunet. Magie. Culoare” va avea loc vineri, 29 septembrie 2023

0
860

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 29 septembrie 2023, începând cu ora 17.00, o nouă ediție a evenimentului „Nocturna bibliotecilor 2023 O noapte în bibliotecă”, desfășurat anul acesta sub sloganul „Biblioteca – Sunet. Magie. Culoare”.

Timp de șase ore, biblioteca își deschide larg porțile pentru cititorii de toate vârstele, care sunt invitați să ia parte la numeroasele evenimente organizate cu scopul de a cunoaște mai bine biblioteca, serviciile și spațiile în care își desfășoară activitatea.

Până la miezul nopții, craiovenii vor participa la un adevărat maraton. Printre surprizele pregătite se află: târgul de adopții canine, ora de colorat, ateliere de pictură pe față, desene pe asfalt, vizite si prezentări ale secțiilor bibliotecii, vizionări de filme.

Începând cu ora 18.00, craiovenii sunt invitați în curtea bibliotecii, pentru a se distra cu pirații de pe Corabia lui Barbă Deasă. În interior, bibliotecarii au pregătit expoziții, prezentări video ale unor colecții din fondul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, vizionări de filme, sesiune de discuții și lecturi publice, dezbatere cu tema „Despre adolescență”.

Programul activităților pregătite pentru „cea mai lungă zi a anului în bibliotecă” și spațiile în care se desfășoară:

  • 17.00 – 23.00 – Expoziție de tablouri Parcul Nicolae Romanescu. Cenaclul plastic de Arte Vizuale Constantin Brâncuși. Vor expune lucrări pictorii: Antoneta Cocoș Andreescu, Teodora Ciolan, Gheorghița Șerban, Maria Antoneta Oltei, Cristiana Chirea, George Lazăr, Bebică Ghiță, curtea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
  • 17.00 – 23.00 – Expoziție de carte Monumente istorice ale Craiovei, sala „Acad. Dinu C. Giurescu”
  • 17.00 – 23.00 – Pro-show Parcul Nicolae Romanescu – 120 de ani de la inaugurare, sala „Acad. Dinu C. Giurescu”
  • 17.00 – 23.00 – Expoziție de carte Nicolae P. Romanescu, personalitate marcantă a vieții publice și culturale craiovene, salonul Expozițional
  • 17.00 – 23.00 – Pro-show Nicolae P. Romanescu personalitate marcantă a vieții publice și culturale craiovene, salonul Expozițional
  • 17.00 – 23.00 – Vizitarea Casei Memoriale ”Elena Farago”
  • 17.00 – 23.00 – Vizitarea depozitelor de carte
  • 17.00 – 21.00 – Campania Ia-mă acasă!– Târg de adopții canine. Activitate organizată în parteneriat cu S.C. Salubritate Craiova, curtea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
  • 17.00 – 20.00 – Campania Stații de sănătate printre cărți. Activitate organizată în parteneriat cu Prima Clinic, clădirea Aman
  • 17.00 – 20.00 – Înscrieri tombolă cu premii oferite cu Water Park Craiova și Prima Clinic
  • 17.30 – 18.30 – Biblioteca – provocări și răspunsuri. Întâlnire profesională cu Dragoș Neagu, președinte A.N.B.P.R., sala „Acad. Dinu C. Giurescu”
  • 18.00 – 20.00 – Învățăm și ne distrăm cu Pirații de pe Corabia lui Barbă Deasă, curtea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”: ateliere interactive, pictură pe față, muzică și voie bună
  • 19.00 – 20.00 – Despre adolescență. Discuții libere cu consilier școlar Adriana Țonea, Colegiul Național „Frații Buzești”, sala „Basarab Nicolescu”
  • 20.00 – 21.00 – Mozaicul poeziei feminine craiovene. Recită poetele: Mihaela Albu, Maria Dinu, Mariana Dobrica, Cristina Teodora Panduru, Ana Paraschivescu, Anca Șerban, Florina Ungureanu, Roxana Ilie, sala „Acad. Dinu C. Giurescu”
  • 20.00 – 21.00 – Jocuri de masă, sala „Marin Sorescu”, secția Mediatecă și American Corner
  • 21.00 – 23.00 – Vizionare film Eragon, Sala „Marin Sorescu”, secția Mediatecă și American Corner

Proiectul național „O noapte în bibliotecă” se desfășoară anual sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și are ca scop promovarea lecturii și a bibliotecilor publice  în comunitățile locale.