Liceul “Traian Vuia” din Craiova, în plin proces de digitalizare

0
919

Liceul “Traian Vuia” din Craiova este în plin proces de digitalizare. Se află în plin proces de implementare a unui sistem modern de acces în şcoală, pentru elevi , cadre didactice, personal nedidactic şi auxiliar, pe baza recunoaşterii faciale, care, în cel mult o săptămână , va fi funcţional,  iar catalogul electronic se află, deja, în al doilea an de practică exclusivă, după ce, în alţi doi ani, a fost folosit sistemul “hibrid”. Referitor la primul proiect, instituţia de învăţământ preuniversitar este singura din judeţ care aplică acest sistem, în ţară, după datele cunoscute, mai fiind doar două.

Liceul “Traian Vuia” din Craiova, cu ani în urmă una dintre instituţiile de elită ale învăţământului preuniversitar doljean, purtând denumirea Liceul Industrial nr. 1 Craiova, merge cu paşi repezi spre revenirea în top. Anul trecut, s-a reluat contractul cu SC Avioane SA, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, unul benefic pentru toată lumea, iar, în această vară, procentul de promovabilitate la Bacalaureat a depăşit 80%, după cum a precizat prof. Carmen Oprea, manager al unităţii şcolare. Dar, altceva este demn de remarcat: “Traian Vuia” este în plin proces de digitalizare totală.

Programul de recunoaştere facială, aproape de implementare

Primul proiect , care, în cel mult o săptămână, va fi disponibil total, este cel al accesului în unitatea de învăţământ al elevilor , cadrelor didactice şi al personalului nedidactic sau auxiliar, pe baza recunoaşterii faciale. “Este un proiect amplu, numit “acces control”. Suntem unici în Dolj, iar în ţară, din câte cunosc, mai sunt doar două unităţi şcolare. Scopul este creşterea siguranţei şcolare, prin parteneriatul şcoală – familie, astfel încât atât elevul cât şi părinţii lui să fie în siguranţă. Noi, am început acest proces în urmă cu un an – doi, prin eliberarea unor legitimaţii de acces pentru copii şi personal, dar ne-am dat seama că ar putea apărea unele disfuncţionalităţi, elevii putând să-şi împrumute legitimaţiile între ei, astfel că am aplicat la proiectul de recunoaştere facială. Împreună cu Primăria Craiova, am gândit acest sistem, suntem singurii din judeţ, care am gândit acest program, suntem pionieri în domeniu. Costurile se ridică undeva la 60.000 de lei. Vizitatorii sunt înregistraţi la intrare, li se înregistrează datele, pe baza actului de identitate, apoi primesc o legitimaţie de acces “, a menţionat Carmen Oprea. Întrebată despre percepţia în rândul elevilor şi al personalului, Carmen Oprea a declarat: “De la început, am luat legătura cu Consiliul Reprezentativ al Părinţilor, primind acceptul. Copiii, la început, au luat-o ca o joacă, dar apoi şi-au dat seama că este ceva benefic. La rândul său, personalul şi-a dat seama, de la început, despre importanţa acestui proiect”.

Catalogul electronic, funcţional de doi ani

Un alt pas important spre digitalizare este cel al catalogului electronic. Acesta a fost implementat, în urmă cu aproximativ patru ani, dar, o perioadă de doi an a mers undeva pe sistem “hibrid”. “Suntem în al II-lea an de implementare exclusivă a acestui procedeu. Este un control amplu, strict, prin care ştiu şi părinţii elevilor, despre situaţia şcolară la zi. De aceea, avem şi un absenteism foarte scăzut, iar de abandon şcolar nici nu vorbim. Rezultatele vorbesc de la sine, în acest an avânt procent de promovabilitate de peste 80% la Examenul Naţional de Bacalaureat. Suntem cu paşi repezi spre revenirea în elita învăţământului preuniversitar doljean”, a mai spus Carmen Oprea.