“Noi am elaborat 7 aplicații și sperăm ca, prin intermediul Interreg V-A, să le punem pe toate în operă”

0
381

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat joi, alături de vicepreședintele Cosmin Vasile, la deschiderea conferinței anuale privind Programul Interreg V-A România – Bulgaria, eveniment organizat la Muzeul de Artă Craiova.

Cu această ocazie, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a reliefat eficiența programelor de cooperare transfrontalieră în accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea și modernizarea unor domenii importante, precum sănătatea, infrastructura de transport sau managementul situațiilor de urgență.

„Suntem onorați să avem alături oameni cu care am lucrat foarte bine și împreună cu care am reușit să atragem sume semnificative din fondurile puse la dispoziție de către Uniunea Europeană.

De-a lungul timpului, Consiliul Județean Dolj și partenerii săi, autorități locale sau entități publice din Bulgaria, au obținut, prin proiecte comune, aproximativ 50 de milioane de euro din surse nerambursabile. Jumătate din această sumă provine tocmai din programul care face obiectul conferinței de astăzi, Interreg V-A, și prin intermediul căruia derulăm o serie de demersuri prin care vom răspunde unor așteptări ale comunităților de pe ambele maluri ale Dunării.

Aș începe prin a evidenția proiectul privind achiziționarea de echipamente moderne pentru o sală de operații de la Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară. De asemenea, printr-o altă inițiativă promovată în cadrul acestui program, vom construi și dota, lângă Aeroportul Internațional Craiova, o nouă unitate de pompieri care va interveni în situațiile de urgență din zona transfrontalieră Dolj – Vratsa.

Tot prin Interreg V-A România – Bulgaria abordăm, prin două proiecte, lucrări de îmbunătățire a infrastructurii rutiere. Primul dintre ele privește reabilitarea și modernizarea unei artere care traversează comuna Cârcea, proiect în cadrul căruia am dat deja ordinul de începere a lucrărilor. Cel de-al doilea demers vizează un tronson din drumul județean 561B, cel dintre comunele Valea Stanciului și Drănic, demers care vine în continuarea unei investiții realizate anterior de Consiliul Județean Dolj, tot cu finanțare obținută prin programele de cooperare transfrontalieră.

Așadar, din DJ 561B ne rămâne de modernizat un ultim sector, cel dintre localitățile Drănic și Segarcea, pentru care avem, de asemenea, un proiect care a fost depus în cadrul Interreg V-A, a fost selectat și acum se află în așteptarea finanțării, având în vedere faptul că în derularea programului se aplică regula conform căreia un beneficiar nu poate avea simultan în implementare decât cel mult 4 demersuri.

Noi am elaborat 7 aplicații și sperăm ca, prin intermediul Interreg V-A, să le punem pe toate în operă. În afară de acest al treilea sector din drumul județean 561B, mai urmează un proiect pentru restaurarea Casei Memoriale «Elena Farago», din Craiova, și un altul în care suntem parteneri cu Inspectoratul de Jandarmi Județean «Mihai Bravul» și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Oltenia», vizând prevenirea și stingerea incendiilor forestiere.

În concluzie, putem spune că Programul Interreg V-A România – Bulgaria este unul accesibil pentru autoritățile locale și eficient în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene.

Doresc să le mulțumesc pentru excelenta colaborare atât partenerilor noștri din Bulgaria, cât și înalților oficiali implicați în buna derulare a Interreg V-A, să-i asigur că suntem onorați de posibilitatea de a lucra cu oameni deschiși, cu adevărat profesioniști și că ne menținem întreaga disponibilitate pentru cooperare, astfel încât și în anii următori să ne putem da mâna pentru a obține finanțare din surse nerambursabile, în beneficiul comunităților“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

La deschiderea oficială a conferinței au mai participat directorul executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Călărași, Nicoleta Mincu, șefa Autorității de Management pentru Programul Interreg V-A România – Bulgaria din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ioana Manțog, precum și șeful Secretariatului Comun din cadrul BRCT Călărași, Bogdan Mușat.