Expoziția „România 100 – Eu aleg România”, în centrul Craiovei

0
430

Timp de două luni, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova poate fi vizitată expoziția „România 100 – Eu aleg România”, ce prezintă istoria românilor în 100 de momente esențiale. Expoziția este realizată în cadrul unui proiect al Societății Române de Radiodifuziune, prin Departamentul Studiourilor Teritoriale, finanțat de Ministerul Culturii, în cadrul Programului Centenar. Vernisajul va avea loc mâine, 28 septembrie, ora 16.00, și va fi urmat de un spectacol cu invitați speciali, printre care formația etno-pop Ho-ra și formația pop-opera Angels. „Sunt expuse câte 10 panouri în care sunt prezentate câte 10 momente istorice, cu texte și fotografii. Adică 100 de momente ale istoriei poporului român, de la origini până în 1918”, precizează Radio România Oltenia Craiova.