Consilierii locali ai PNL şi-au prezentat agenda

0
97

Ieri, Organizaţia PNL Craiova a convocat o conferinţă de presă, în care s-au adus în discuţie problemele cu care se confruntă municipiul nostru. Secretarul general al organizaţiei, consilierul local, Flavius Sirop, a vorbit despre proiectul pe care consilierii locali ai PNL îl vor depune, pentru realizarea unui „SMART – CITY”, deoarece „vrem să devenim un oraş european, iar dacă în alte municipii s-a putut, de ce să nu se poată şi la noi. Se pot descărca aplicaţii pe telefonul mobil, astfel încât oricine vine în Craiova să poată găsi ofertele de servicii. Este nota optimistă a noastră, dar sunt şi alte dificultăţi, dar îi las pe colegii mei să vorbească despre ele”.

Despre situaţia critică de la Primăria Craiova a vorbit şi Marian Vasile, ales local. „La cum se desfăşoară lucrurile, toate Regiile din subordine se apropie de faliment. Mâine (ieri – n.r.) , în şedinţa Conlilului Local, vom discuta despre rectificarea bugetară. Sunt date prezentate care vorbesc despre sistarea investiţiilor, dar se vorbeşte despre cheltuieli foarte mari, inclusiv despre acordarea de prime. Termoficarea, Salubritatea, Compania de Apă şi RAADPFL sunt în pragul colapsului, însă nici celellate nu stau bine”.

„Am luptat şi voi lupta pentru sportul craiovean”

Un semnalul de alarmă extrem de vocal a venit din partea consilierului local Adriana Ungureanu, o susţinătoare a sportului craiovean. „Am luptat şi voi lupta pentru sportul craiovean, dar ceea ce se întâmplă în aceste zile este de necrezut. Am ajuns să dăm cu piciorul performanţelor, mai ales cea obţinută de echipa de handbal feminin, câştigătoare a Cupei EHF. Au plecat şapte jucătoare, au venit numai cinci, iar nimeni nu a vorbit cu fetele care au părăsit echipa. Este o lipsă de comunicare, de care se fac vinovaţi, în primul rând, directorul SCM şi inspectorul din cadrul clubului. Nu este posibil să nu fie un site actualizat, ca să nu mai vorbim de marketing. Am câştigat o cupă europeană şi nu se găsesc eşarfe, fulare, poze cu fetele şi antrenorii lor. Nimeni nu ştie care este bugetul, dar au mărit biletul de intrare la sală de la cinci lei la zece lei. Aşa nu pot fi atraşi spectatorii la sală. Şi pentru ce, să fie plătite salarii pe o organigramă foarte încărcată. Cred că asistăm la moartea sportului craiovean, de aceea am şi adus colivă , prescură şi lumânări la această întîlnire”.