Teodorovici: Modificări de legislaţie şi de instituţii pe achiziţii publice, până la sfârşitul anului

0
326

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunţat, ieri, la Suceava, că până la sfârşitul anului vor fi mai multe modificări privind achiziţiile publice, dar şi instituţionale, cum ar fi comasarea ANRMAP cu UCVAP. Aflat la o întâlnire cu primarii din judeţul Suceava, Teodorovici a precizat că ministerul pe care îl conduce va lansa un proiect împreună cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), în cadrul căruia vor fi pregătite peste două mii de persoane în teritoriu pentru achiziţii publice, o zonă extrem de sensibilă, unde, până la sfârşitul anului, vor fi multe modificări. „Veţi vedea multe modificări până la final de an, atât de legislaţie, cât şi pe partea de instituţii. De la comasări de instituţii, ANRMAP cu Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP), se vor uni, deci vor dispărea multe din structuri şi legislative”, a spus ministrul.