Venizelos: Grecia nu are nevoie de ştergerea datoriei şi de asistenţă financiară suplimentară

0
300
Evangelos Venizelos

Grecia nu va solicita al treilea pachet de asistenţă financiară şi îşi poate acoperi necesităţile de finanţare fără a fi o povară suplimentară pentru creditorii săi, prin îmbunătăţirea condiţiile referitoare la datoria ţării şi posibila revenire pe pieţele de obligaţiuni anul viitor, a afirmat adjunctul premierului elen, Evangelos Venizelos, transmite Reuters. „Înţelegem foarte, foarte bine cât de dificil este pentru fiecare guvern să accepte ştergerea unei părţi din datoria Greciei … Noi nu solicităm o ştergere a datoriei. Putem rezolva problema fără a-i împovăra suplimentar pe partenerii noştri instituţionali”, a afirmat Venizelos, într-un interviu acordat Reuters, la New York. Economia Greciei este în al şaselea an de recesiune, rata şomajului a ajuns la aproape 28%, iar şomajul în rândul tinerilor se apropie de 60%. „Vorbim aici de potenţialul unei generaţii pierdute”, a declarat oficialul elen, adăugând că cel mai mare risc pentru Grecia îl reprezintă perspectiva unei explozii sociale, dacă cetăţenii vor fi forţaţi să îndure noi măsuri de austeritate. „Nu este posibil să implementăm noi măsuri fiscale. Nu este posibil să impunem noi reduceri ale pensiilor şi salariilor în sectorul de stat”, a avertizat Venizelos. Şi premierul elen, Antonis Samaras, şi-a exprimat speranţa, luna aceasta, că ţara va reveni pe pieţele de obligaţiuni în 2014, pentru a-şi finanţa deficitul. Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat recent că zona euro probabil va adopta în luna noiembrie o decizie privind al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, după ce inspectorii internaţionali finalizează evaluarea situaţiei ţării. Potrivit autorităţilor elene şi oficialilor FMI, Grecia va avea nevoie de alte 10 – 11 miliarde de euro, începând din a doua jumătate a lui 2014 şi până în 2015.