Olguţa către directorii de regii: „Plecaţi acasă!”

0
275

Primarul Lia Olguţa Vasilescu s-a supărat pe directorii din subordine. Căutându-i cu privirea prin sala de şedinţe şi observând că aceştia lipsesc, edilul şi-a amintit că i-a mai urecheat de câteva ori pentru rea purtare, dar se pare că ei nu au priceput nimic şi continuă să bage chiuluri atât la şedinţele de comisii, cât şi la dezbaterile din plen.

Primarul a observat că directorii celor şase regii şi servicii din subordine nu sunt prezenţi la şedinţă mai spre finalul dezbaterilor, când  unul dintre consilierii municipali a adus vorba de funcţionarii publici şi, implicit, de modul cum se lucrează în Primăria Craiova. Alesul local al PP-DD Mihai Cilibiu a cerut, din nou, să se sistematizeze circulaţia la intersecţia străzilor „Dacia” şi „1 Decembrie 1918”, prin montarea unui semafor. „Nu mai vreau să revin la funcţionarii Primăriei şi să le mai spun de o sută de ori că interpelările consilierilor trebuie rezolvate cu celeritate. Băgaţi-le în comisia de sistematizare de săptămâna viitoare, ca să rezolvăm odată această situaţie”, a răspuns Olguţa Vasilescu.

„V-am rugat de trei ori!”

Supărarea primarului s-a accentuat când şi-a aruncat privirea în sală şi a constatat că nici măcar directorii serviciilor din subordine nu îi respectă ordinele, aceştia nefiind prezenţi la dezbaterile din plen, cum de altfel nu participă nici la întâlnirile din comisii. „Mai am o rugăminte la directori: văd că nici acum, în şedinţa de CL, nu sunt toţi prezenţi aici. Nu mai vreau să aud o singură dată că sunt directori de regii subordonate Primăriei care nu se prezintă la şedinţele cu consilierii. V-am rugat până acum cel puţin de trei ori. Dacă mai aud că există un singur director care nu se prezintă atunci când sunt şedinţele cu consilierii sau nu trimite pe cineva cu mandat care să-l reprezinte, vă spun că plecaţi acasă!”.

Doar doi directori erau prezenţi

Nici după ce i-a ameninţat că îi trimite în şomaj primarul nu s-a calmat şi a continuat să-i certe pe directorii absenţi. „Este inadmisibil ca un singur director să fie prezent la şedinţele cu consilierii de săptămâna asta. Trimiteţi măcar un adjunct, pe cineva din partea dumneavoastră care poate să dea nişte relaţii consilierilor. Este inadmisibil ceea ce faceţi”, a continuat Olguţa Vasilescu. În acel moment, în sală nu erau prezenţi decât doi directori: Florin Lungu de la RAADPFL Craiova şi Cristian Popescu de la Salubritate SRL. Au fost notaţi cu absenţe directorul CAO, Constatin Mitriţă, cel care nu obişnuieşte să participe la astfel de întâlniri în plen, directorul de la SC Pieţe şi Târguri Craiova, Cătălin Resceanu, administratorul SC Termo SRL Craiova, Nicolae Degeratu. Cât priveşte directorul RAT Craiova, Radu Preda, acesta a fost prezent, dar îşi primea totuşi muştruluiala, aflându-se pe hol în acel moment al discuţiilor.