”România sălbatică”, 50 de fotografii spectaculoase

0
373
Dan Dinu

WWF România şi Garanti Bank au lansat ieri, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova, “România sălbatică”, expoziţia de fotografie în aer liber dedicată celor mai salbatice şi spectaculoase locuri din cele 13 parcuri naţionale ale României şi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Iniţiat de către fotograful Dan Dinu, proiectul reuneşte 50 de fotografii, expuse pe panouri de mari dimensiuni, prezentând locuri mai puţin cunoscute, dar impresionante, pe care Dan le-a străbătut. Din Parcul naţional Domogled în Valea Cernei, din Retezat în Ceahlau sau din Defileul Jiului în Delta Dunării, fotograful a cutreierat parcurile pentru a surprinde unicitatea locurilor şi a o dezvălui apoi publicului.

Zonele sălbatice au nevoie de promovare

Expoziţia din Craiova, deschisă non-stop publicului până la 9 octombrie, este cea de-a şaptea etapă din cadrul unui turneu început în luna octombrie 2011 în Bucureşti şi care va continua în cele mai mari oraşe din ţară. “Având în vedere că pasiunea mea pentru fotografie s-a născut în special din cea pentru natură, a fost pasul firesc să mă implic în acest proiect şi să fac aceste expediţii incredibile. Este o provocare, dar în acelaşi timp şi o responsabilitate uriaşă, deoarece potenţialul proiectului este unul fabulos, iar zonele sălbatice ale României au nevoie de această promovare, să fie cunoscute şi protejate. Mă bucur că am beneficiat de sprijinul WWF şi Garanti Bank, care au înţeles importanţa acestui demers”, a declarat Dan Dinu. Expoziţia face parte din proiectul mai amplu România sălbatică, iniţiat de fotograful Dan Dinu în anul 2010, ale cărui destinaţii sunt toate cele 28 de parcuri naţionale, naturale şi geoparcuri din România.

După Rusia, România este ţara cu cea mai mare biodiversitate

Rezultatul final va fi prima colecţie publică de fotografii de calitate din ariile protejate din România, urmând ca site-ul www.romaniasalbatica.ro să devină o bancă de imagini reprezentând cele mai sălbatice şi spectaculoase peisaje din România. “Garanti Bank susţine activ programele de protejare a mediului înconjurător prin componenta socială şi încercăm să conştientizăm publicul ce înseamnă forţa naturii. Cu acest proiect am aflat şi eu în premieră că România este ţara cu cea mai mare biodiversitate, din Europa, după Rusia şi că are peste 400.000 de hectare de pădure virgine. Cu WWF am demarat un parteneriat încă de acum 18 ani, în Turcia. Parteneriatul cu WWF România a debutat anul trecut cu un proiect care ne este foarte drag – primul card de afinitate eco din România, WWF Bonus Card. Prin intermediul acestuia, banca direcţionează 0,5% din valoarea cumpǎrǎturilor efectuate cu WWF Bonus Card către sprijinirea proiectelor WWF. Acum suntem bucuroşi să fim implicaţi în proiectul “România sălbatică”, care este un pas important în demersul nostru de a promova frumuseţile ascunse ale României şi modalităţile de protejare a acestora”, a precizat Virgilia Oţel, director Garanti Bank.


Despre WWF (World Wide Fund for Nature):

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.


Despre Garanti Bank :

Garanti Bank susţine activ programele de protejare a mediului înconjurător şi derulează activităţi sustenabile, menite a îmbunătăţi calitatea vieţii. Acordând o atenţie sporită conservării naturii, Garanti Bank a devenit în 2010 partener al WWF în România. Împreună, cele două organizaţii luptă pentru protejarea pădurilor din România, habitatul natural al unor specii ameninţate cu dispariţia, precum ursul brun, râsul şi lupul.

 

Magor Csibi, Director de Program WWF România :

“Problemele şi agitaţia zilnică ne acaparează atât de mult, încât deseori uităm să ne bucurăm de ceea ce există în jurul nostru. Prin această expoziţie ne propunem să le oferim tuturor vizitatorilor  50 de motive de a zâmbi, de a admira şi de a fi mândri de România. Expoziţia „România sălbatică” ne aduce aminte că avem ţara cea mai bogată în biodiversitate din Uniunea Europeană şi ne îndeamnă să protejăm valorile naturale. Parcurile naţionale au un viitor sigur, atâta vreme cât există oameni care nu uită de importanţa lor, care le protejează şi se bucură de ele. Pentru WWF, expoziţia aduce cel puţin 50 de motive în plus pentru care ne implicăm in protecţia mediului în România” .