Grădina Zoologică din Craiova are și mai multe animăluțe, simpatice și prietenoase, cu care îi bucură pe vizitatorii de toate vârstele, în special pe copii. Nu mai puțin de șase animale au fost aduse la sfârșitul săptămânii trecute de la Grădina Zoologică din Reșița, care a acceptat un schimb de animale cu Zoo din Bănie. Noile exemplare au fost prezentate, vinerea trecută, pentru prima dată celui mai entuziasmat public, copiii care îndrăgesc foarte mult animalele de la zoo. Dimineața, timp de două ore, Grădina Zoologică și-a deschis porțile, iar micuții vizitatori, însoțiți de părinți, au avut ocazia rară de a intra în câteva dintre țarcurile în care sunt îngrijite animalele.
Maimuțele capucin, care au fost aduse la Craiova tot printr-un schimb de animale, care s-a realizat cu câteva luni în urmă, i-au fascinat pur și simplu pe copii. Deși au fost atenționați de îngrijitori că mai au și prostul obicei de a-și manifesta dragostea prin câte un salt pe umeri, micuții nu s-au lăsat intimidați în nici un fel. Cu pumnișorii plini de semințe de floarea-soarelui, s-au îndreptat spre câte o maimuțică foarte dornici să se împrietenească. Numai că, oricât de mult și-ar fi dorit să își facă un prieten necuvântător, iar maimuțele să profite și ele de o astfel de degustare frugală, prietenia lor nu s-a legat așa de ușor. Animăluțele zglobii, care alergau de colo până colo, legănându-se pe câte un braț, nu mai văzuseră, pe semne, așa de mulți copii în casa lor și, pentru a nu fi stresate, întâlnirea lor a fost scurtată.
Ursuleții coati, mai timizi
Copiii au fost conduși apoi la noile animăluțe pentru a face cunoștință și cu acestea. Cei doi ursuleți coati, care au fost instalați într-o cușcă încăpătoare chiar lângă maimuțele capucin, sunt destul de fricoase și nu socializează, deocamdată, cu vizitatorii. Când copiii au fost invitați să îi admire, ursuleții cu blană cafenie și cozi dungate, nu foarte mari ca mărime, se ghemuiseră în cel mai îndepărtat colț al cuștii. Nici porția zdravănă de semințe sau legume tocate nu i-a făcut să se apropie de vizitatorii lor. Angajații le-au spus însă copiilor să nu fie triști din cauza acestui refuz de comunicare pentru că, în câteva zile, după ce se vor obișnui cu noul lor habitat, ursuleții coati, care abia au împlinit un an, își vor recăpăta agilitatea și vor începe, cu siguranță, să se cațere pe diferitele postamente cu care administrația grădinii le-a mobilat deja stabilimentul.
O căprioară de trei ani și doi cerbi lopătari de aproximativ 10 luni, ultimii de culoare albă, i-au întâmpinat pe copii, în sectorul ierbivoarelor. Administratorul Grădinii, Laurențiu Păun, a explicat că, în ciuda culorii mai puțin obișnuite, cei doi puiuții fac parte din aceeași specie de cerb lopătar, dar că se mai întâmplă și cazuri destul dse rare când se nasc cu o culoare deschisă a blînii, cafeniu spre alb, o nuanță pe care nu și-o pierd nici când ajung la maturitate. Cei trei cerbi, care au crescut împreună, au fost instalați într-un țarc încăpător cu care s-au acomodat extrem de repede, lăsându-se chiar mângâiate de către copii.
Grădina Zoologică își întinerește colecția de animale
Directorul RAADPFL Craiova, Rela Filp, care i-a însoțit pe copii pe parcursul întregii vizite, a explicat că schimbul de animale care s-a făcut este foarte important pentru Zoo Craiova, deoarece grădina de aici deține exemplare foarte bătrâne de animale, durata de viață în captivitate fiind depășită demult. „Acest se explică prin îngrijirea foarte bună care li se acordă, însă noi trebuie să împrospătăm colecția, să aducem animale și noi, și foarte tinere pentru a bucura pe copiii craioveni. Prin acest schimb, am primit o familie de urși coati, o familie de cerbi lopătari și un păun foarte frumos. Noi am dat la schimb jaguarul femelă pentru a încerca o reproducere cu masculul lor și a primi puii, la schimb. Sper să fie de bun augur și să avem pui de jaguar”, a precizat Rela Filip. „Sunt evenimente pe care craiovenii trebuie să le afle, pentru că Grădina Zoologică a devenit un loc de promenadă al copiilor, destul de atractiv”, a mai spus aceasta.
O lamă și un bivol, recuperați de pe un câmp agricol
În plus, la Grădina Zoologică din Craiova au fost aduse și câteva animale mature care au fost recuperate de pe un câmp agricol al comunei Robănești. Directorul RAADPFL Craiova, Rela Filip, a primit un telefon din partea primarului acestei localități, rugămintea acestuia fiind ca administrația de la Zoo să captureze animalele pe care foștii proprietari le-au abandonat și să le acorde o îngrijire adecvată, fiind singura în mîsură să facă acest bine animalelor. „Este vorba desăpre o lamă, un bivol care deja are și un pui, precum și un cal. Toate animalele acestea au fost abandonate. Lama a fost adusă aici, încă de joi, și se află deja în carantină, fiind foarte sănătoasă. Chiar în această dimineață (n.r. – vineri dimineață), angajații noștri au plecat să mai aducă și bivolul cu puiuțul, precum și ale animale pe care le vor mai găsi acolo”, a menționat directorul Rela Filip. Lama adusă de la Robănești a fost instalată lângă puii de cerbi lopătari primiți de la Reșița și este extrem de prietenoasă cu oamenii. Administrația caută acum soluția legală pentru ca animalul să rămână la Zoo din Parcul Romanescu, fiind vorba de un exemplar sănătos și deosebit de frumos.
Leon, cel mai iubit dintre animale
Cea mai emoționantă întâlnire a fost însă cea cu puiul de leu născut în captivitate, dar crescut, în cele din urmă, de îngrijitori. Leon are acum 10 luni și cântărește 80 de kilograme, fiind hrănit cu carne de cal, care a devenit meniul său preferat. Este îngrijit într-un țarc separat și tânjește după afecțiunea îngrijitorilor, în special a administratorului Laurențiu Păun, care l-a îngrijit încă de la primele sale zile de viață, și a directorului Rela Filip. Cei doi „părinți” adoptivi au avut suficientă încredere în atașamentul puiului de leu și au deschis larg poarta țarcului pentru ca vizitatorii să poată asista la „repriza” de îmbrățișări ce urmează la fiecare întâlnire cu Leon. Copiii au petrecut minute bune în apropierea puiului de leu, iar cei mai curajoși dintre aceștia, două fetițe foarte simpatice, l-au mângâiat pe creștet. „Este foarte pufos!”, a exclamat Eva, la despărțirea, și așa cam grea, de Leon. Negreșit, puiul de leu care s-a născut în captivitate a câștigat inimile îngrijitorilor, iar povestea lui înduioșătoare se confundă acum cu cea a Grădinii Zoologice de la Craiova.