Epidemia de Ebola s-a soldat cu 120 de morţi în rândul personalului medical

0
333

Epidemia de Ebola a provocat până în prezent moartea a 120 de membri ai personalului medical, iar în cele trei ţări cele mai afectate de acest virus – Liberia, Guineea şi Sierra Leone – există doar unul sau doi medici la 100.000 de locuitori, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). “Până în prezent, peste 240 de membri ai personalului medical au contractat boala în Guineea, Nigeria şi Sierra Leone, şi peste 120 au murit”, a precizat OMS într-un comunicat. Mai mulţi factori stau la baza numărului mare de personal infectat, potrivit OMS, care menţionează lipsa de echipament de protecţie individual (măşti şi mănuşi) şi folosirea greşită a acestora, numărul insuficient de medici, care, din cauza suprasolicitării, riscă să comită greşeli. “Epidemia actuală este diferită”, a insistat OMS, explicând că medicii şi locuitorii din ţările afectate nu sunt “familiari cu această boală”, care face să dea naştere la “teamă în sate şi oraşe întregi”. “Primele simptome ale mai multor boli infecţioase din regiune, cum ar fi malaria, febra tifoidă şi febra Lassa, sunt asemănătoare celor provocate de Ebola. Pacienţii infectaţi au de cele mai multe ori nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. Medicii şi asistentele ar putea să nu aibă nici un motiv să bănuiască că este vorba despre Ebola şi nu văd necesitatea de a lua măsuri de protecţie”, adaugă OMS. Potrivit celui mai recent bilanţ al OMS publicat la 20 august, febra hemoragică a provocat în total moartea a 1.427 de persoane – 624 în Liberia, 406 în Guineea, 392 în Sierra Leone şi 5 în Nigeria.