Autocar declarat furat din Turcia, descoperit la PTF Calafat

0
347

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat un autocar marca Mercedes care figura în baza de date ca fiind furat din Turcia. Autocarul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră, iar bărbatul care îl conducea este cercetat penal.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, duminică noaptea, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat s-a prezentat, pentru a efectua formalităţile de frontieră în vederea intrării în România, cetăţeanul turc Yildirim I., în vârstă de 48 de ani, la volanul unui autocar marca Mercedes cu numere de înmatriculare franţuzeşti. Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat, în urma consultării bazei de date a Interpol, faptul că autocarul figurează ca fiind furat din Turcia, din anul 2006. „Poliţiştii de frontieră au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la săvârşirea infracţiunii de furt, iar autocarul, a cărui valoare este estimată la 135.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Calafat în vederea continuării cercetărilor”, ne-a declarat subcomisar Dănuţ Rudăreanu, din cadrul Biroului de presă al STPF Dolj.