România va începe exportul de gaze spre Ungaria în decembrie

0
328

România va începe să exporte cantităţi reduse de gaze naturale spre Ungaria, prin gazoductul Arad-Szeged, în luna decembrie a anului curent, iar pentru atingerea capacităţii maxime de transport prin această conductă sunt necesare investiţii de 120 milioane de euro. România şi Ungaria au convenit să realizeze toate investiţiile necesare pentru importul-exportul de gaze prin conducta Arad-Szeged până în 2016, potrivit unui plan de administrare al Transgaz (TGN) elaborat de Consiliul de Administraţie al companiei de stat. Conducta Arad-Szeged a fost proiectată să transporte, la capacitate maximă, o cantitate anuală de 4,4 miliarde metri cubi de gaze, echivalentul a circa o treime din consumul anual al României. “Având în vedere importanţa regională a proiectului, precum şi valoarea ridicată a investiţiei, proiectul a fost propus pe lista proiectelor de interes comun la nivelul UE, listă care va fi adoptată până la finele acestui an”, potrivit documentului citat. Planul de administrare precizează că realizarea acestui proiect asigură premisele deschiderii unui culoar “esenţial” de transport al gazelor dinspre regiunea Mării Negre înspre pieţele central şi est europene. Tot până în 2016 România intenţionează să finalizeze altă conductă de gaze, spre Bulgaria, pe ruta Giurgiu-Ruse. Investiţia în această conductă este de 23,8 milioane de euro, din care 11 milioane de euroreprezintă partea Transgaz. Termenul iniţial de finalizare al interconectării cu Bulgaria, respectiv iunie 2013, a fost depăşit, iar părţile au solicitat Comisiei Europene o extensie a termenului de finalizare până la 31 decembrie anul curent. România mai are în plan conectarea sistemului naţional de transport al gazelor naturale cu Republica Moldova şi cu Serbia.