Balastul Dinamo

0
345

România este în grafic prin prezenţa cu 3 echipe în grupele Europa League, cărora li se adaugă campioana Oţelul în Liga Campionilor. Steaua, ca un metronom, îşi îndeplineşte „baremul” an de an, Vasluiul răsplăteşte în sfârşit investiţiile necontenite ale lui Porumboiu, iar Rapidul a dat dovada maturităţii lotului, unul în care nu prea au ce căuta fotbalişti sub 28-30 de ani. Gazul şi-a depăşit condiţia în aceste preliminarii, iar dacă mai avea un surplus de  noroc putea sparge banca UEFA. Pustai a refăcut calculele în diverse moduri şi dacă i-ar fi avut la dispoziţie pe Eric, Pârvulescu, Muntean şi internaţionalul georgian Kubutia, cei mai buni jucători ai săi, teorema calificării era rezolvată pentru matematicianul ardelean. Gazul a făcut 8 puncte la prima experienţă europeană şi iese cu fruntea sus din competiţie. În schimb, Dinamo a fost balastul României în aceste preliminarii, scăzând coeficientul pe care celelalte echipe l-au conturat satisfăcător. Calificată cu emoţii în faţa „lanternei roşii” din Croaţia, Varteks Varazdin, formaţia din Ştefan cel Mare a supravieţuit doar prin realizările lui Torje. „Messi de România”, cumpărat de italienii de la Udinese cu un procent din suma primită pe Alexis Sanchez sau o rată virată de Dacia, le-a rezolvat „câinilor” problema bugetului pentru actualul sezon, i-a lăsat pe primul loc în Liga I, dar nu putea de unul singur să-i şi teleporteze în grupe. Prin cei 167 centimetri ai lui Torje Dinamo voia să-şi rezolve toate problemele de milioane de euro. Fără a investi vreun cent în vara aceasta, echipa din Ştefan cel Mare voia să facă din rahat bici pe modelul Gazului, uitând că Pustai are o continuitate de cinci ani, în timp ce Ciobotariu este încă în stadiul de experiment ca antrenor. Lider cu poarta imaculată în campionat, Dinamo a încasat nu mai puţin de 8 goluri în scurta sa aventură europeană, mai mult decât toate celelalte patru echipe în play-off. Cine s-a grăbit să afirme că Liviu Ciobotariu a rezolvat problema defensivei, ceea ce nu reuşise Andone în tot sezonul trecut, fără a-i avea pe Găman şi Bărboianu şi reprofilându-l, după nevoie, pe Dorel Stoica, s-a uitat doar la rezultate, fără a observa contextul în care s-au obţinut acestea. Dinamo este un balon de săpun în fiecare sezon european, necontribuind la coeficientul de ţară, ba chiar diminuându-l, iar diversiunile lui Borcea sunt mai fragile decât fosta sa căsnicie. „Cine se pregăteşte prea mult pentru Liga Campionilor nu are parte de linişte la pregătirile de nuntă” este noul proverb din Ştefan cel Mare. Dinamo nu mai are acces la Europa pentru că acolo nu funcţionează tactica hei-rup. Borcea se poate consola că acolo unde a ratat el au făcut-o şi Roma, Sevilla, Partizan, Panathinaikos, Celtic sau Rangers. Pe cine păcălim însă? Când naşu’ Becali, Copos şi Porumboiu îţi fac cu mâna în drum spre tragerea la sorţi, nu mai ai chef de nicio nuntă…