Structurile locale ale Partidei Romilor Pro-Europa, filiala Dolj, s-au întâlnit, zilele trecute, la Craiova, unde au fost dezbătute teme de actualitate, dar și stabilirea obiectivelor strategice organizaționale pentru următoarea perioadă. Evenimentul s-a dorit a fi unul de mare amploarea, președintele filialei doljene, Romeo Tiberiade doverdindu-și încă odată, dacă mai era nevoie, calitățile de lider incontestabil a romilor din județ. Astfel, câteva sute de romi au participat la Hotel Ramada, în sala mare de conferințe, la unul dintre cele mai somptuoase evenimente.
Structurile locale ale Partidei Romilor din peste 25 de comunități locale, din mai toate județele Olteniei, mediatori școlari, mediatorii sanitari, adică toți cei implicați în procesul de incluziune al romilor, s-au reunite la Craiova, unde la problemele vechi s-au prezentat soluții noi. La eveniment au luat parte Iulian Paraschiv, secretar de stat, Agenția Națională pentru Romi și Nicolae Păun, președintele Partidei Romilor.“Conducerea centrală a Partidei Romilor PRO EUROPA a avut o întâlnire la Craiova cu autoritățile, în cadrul căreia s-au discutat probleme de interes general pentru integrarea socială a romilor. Concluzia conferinței a fost faptul că municipiul Craiova este un exemplu de bune practici în ceea ce privește implementarea programelor sociale pentru etnia romă. Și în viitor aici se vor aplica politici care oferă egalitate de șanse pentru cetățenii romi. Le mulțumesc tuturor celor care au participat la aceast eveniment deosebit de constructiv. Când mai mulți factori își dau mâna, apar și rezultatele”, a declarant Romeo Tiberiade, președintele Partidei Romilor Pro-Europa, filiala Dolj.
La eveniment au participat și reprezentanții administrației publice locale, care au subliniat faptul că romii în această regiune nu sunt discriminați, proiectele edilitare neținând cont de etnie și nici de culoarea pielei.“Am participat la invitația liderilor locali și naționali, la o întâlnire de lucru organizată de Partida Romilor Pro Europa. Le-am vorbit celor prezenți despre programele implementate pentru comunitatea romă, programe pentru care, în anul 2015, Craiova era nominalizată de Jose Manuel Barroso printre cele șapte orașe din Europa care au reușit să cheltuiască în mod util fondurile europene pentru romi, nu doar pentru a organiza seminarii, ci pentru a implementa programe educaționale. Din acest motiv, cei care gestionează fondurile elvețiene doresc să implementeze modelul Craiovei în toată România, proiectele noastre fiind date ca exemplu de bune practici.”, a precizat Lia Olguța Vasilescu, primarul muncipiului Craiova.
Tot astăzi s-a discutat și despre proiectul “Romi pentru România”, subliniindu-se ideea că România are nevoie de această etnie, iar romii au nevoie de România.“Am participat la o întâlnire de lucru organizată de Partida Romilor Pro Europa. Le-am vorbit celor prezenți despre proiectele implementate la nivelul Județului Dolj și am reasigurat deschiderea Consiliului Județean Dolj față de toți cetățenii județului, indiferent de apartenența etnică a acestora”, a spus Mihai Neațu, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj.
Alături de primarul Craiovei și vicepreședintele CJ Dolj a mai fost și subprefectul județului, Mariana Venera Popescu, care la rândul său reprezintă o altă etnie și anume, cea macedoneană.