Se pune în discuție obligativitatea purtării măştii şi în spaţii foarte aglomerate aflate în aer liber

0
478

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, cu privire la situaţia de pe litoral, că există mai multe măsuri în analiză, indicând, printre altele, obligativitatea purtării măştii şi în spaţii foarte aglomerate aflate în aer liber. “Există mai multe măsuri în analiză, limitarea programului pentru terase, cluburi, respectarea regulilor de distanţare. Este foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu şi atunci am putea impune respectarea regulilor de distanţare pentru toţi cei care sunt pe plajă. De asemenea, am avut discuţii cu mai mulţi prefecţi, mai mulţi reprezentanţi din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, care ne-au spus că sunt locuri chiar şi în aer liber – de exemplu o piaţă sau o faleză – unde, din cauza aglomeraţiei, există risc de răspândire şi discutăm şi posibilitatea de a impune obligativitatea purtării măştii în astfel de spaţii foarte aglomerate. Este în analiză, nu am luat încă nicio decizie, dar încercăm să luăm măsuri punctuale care să reducă riscul de răspândire în posibile zone cu risc mare de răspândire”, a spus Ludovic Orban.