Sănătate: Scandalul rujeolei şi primele demiteri la nivelul DSP-urilor

0
410

 

rujeolaDirectorii executivi şi adjuncţi ai direcţiilor de sănătate publică din 5 judeţe vor fi schimbaţi din funcţii. Decizia a fost luată de ministrul Sănătăţii, după ce a fost încheiată evaluarea campaniei naţionale de vaccinare. Peste 220 de mii de copii sunt nevaccinaţi împotriva rujeolei. În unele judeţe, rata de vaccinare este de 30 -40%, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca aceasta să fie de 95%.

Caraş Severin, Hunedoara, Neamţ, Ilfov şi Prahova sunt judeţele cu cele mai scăzute rate ale vaccinării. Cea mai gravă situaţie este în Caraş Severin, unde doar unu din trei copii este protejat împotriva rujeolei. Toţi şefii direcţiilor de sănătate din aceste judeţe au fost demişi.

Iar ceilalţi şefi ai Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară au primit avertismente scrise, pentru că în niciun judeţ nu sunt vaccinaţi 95% din copii. Ministerul susţine că sunt trei cauze ale nevaccinarii: părinţii nu şi-au adus copiii la medicii de familie, deşi au fost chemaţi, au refuzat vaccinarea sau nu au existat seruri suficiente. S-a ajuns astfel la peste 8.200 de cazuri de rujeolă şi 32 de decese.