România va deţine preşedinţia Uniunii Europene în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, ca urmare a devansării cu şase luni a tuturor preşedinţiilor Consiliului UE în condiţiile în care Londra a renunţat oficial să mai asigure preşedinţia semestrială a Consiliului UE din perioada iulie-decembrie 2017, după referendumul din 23 iunie în care Regatul Unit a decis să părăsească blocul comunitar. Decizia privind devansarea cu şase luni a tuturor preşedinţiilor a fost adoptată la 26 iulie de Consiliu şi stabileşte ordinea preluării preşedinţiei Consiliului UE până în 2030, potrivit unui comunicat al Celor 28. Procesul de devansare a preşedinţiilor va începe la 1 iulie 2017, a menţionat sursa citată. Astfel, în locul Marii Britanii, care urma să asigure preşedinţia UE în a doua jumătate a anului 2017, preşedinţia UE va fi asigurată de Estonia.