CSAT: Brigada multinaţională NATO de pe teritoriul României va fi constituită anul viitor

0
391

1Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, la finalul şedinţei CSAT, că brigada multinaţională decisă la summitul NATO de la Varşovia va fi constituită în martie-aprilie 2017, potrivit planurilor României, cel puţin şase aliaţi arătându-se interesaţi de participare.

”Demersurile faţă de alţi aliaţi înseamnă negocieri pentru a-i convinge să trimită militari în brigada multinaţională şi la Iniţiativa de Instruire. În această chestiune, pot să vă spun că avem deja răspunsuri favorabile, fără să se fi concretizat decât la unele, în ceea ce priveşte participarea la brigada multinaţională de la cel puţin şase aliaţi. Doi dintre ei au declarat deja foarte clar cum participă, este vorba despre Polonia, care a spus că trimite o companie, şi despre Bulgaria, care a spus că trimite în jur de 400 de militari în această brigadă. Dar sunt şi alţii care sunt interesaţi şi avem negocieri pe care pot să le clasific drept foarte bune. Vom avea, în concluzie, suficienţi militari de la mai mulţi aliaţi pentru această brigadă”, a arătat Iohannis într-o declaraţie de presă.

El a anunţat instituirea un grup de lucru, dar şi termenul pe care şi-l propune România pentru declararea capacităţii iniţiale a brigăzii. ”Deciziile pe care le-am adoptat în Polonia impun o aplicare deplină, eficientă şi rapidă. În acest sens, toate instituţiile statului cu atribuţii în domeniu au fost lămurite în privinţa sarcinilor ce le revin. Mai în detaliu, am hotărât instituirea un grup de lucru care se va apuca începând de mâine, sub conducerea Consilierului pentru Securitate Naţională din Administraţia Prezidenţială, să pregătească toate demersurile. Aceste demersuri sunt multiple, unele chiar foarte complicate. Începând de la clarificări legislative care sunt necesare până la elaborarea unui calendar care arată foarte clar când, ce pas se face practic pentru constituirea acestor iniţiative, este nevoie de un grup de lucru interinstituţional care se va concentra în această perioadă pe elaborarea, în primul rând, a unei agende de lucru şi a unui calendar. Suntem destul de ambiţioşi şi militarii noştri au propus martie sau aprilie ca şi perioadă de constituire a acestei brigăzi multinaţionale, asta înseamnă declararea capacităţii iniţiale, în termeni de specialitate”, a explicat şeful statului.

”De asemenea, pe baza inputului nostru şi ţinând cont de discuţiile care se derulează la Bruxelles în cadrul NATO, aşteptăm propunerile structurilor de planificare ale Alianţei în ceea ce priveşte Marea Neagră. Suntem în contact cu toţi aliaţii interesaţi în vederea punerii în practică a deciziilor, pe care putem să le numim istorice, de la Varşovia. Toate aceste măsuri şi toate demersurile României vin practic în sensul aplicării Strategiei Naţionale de Apărare şi a consolidării poziţiei ţării noastre”, a mai spus Iohannis.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit, ieri, la Palatul Cotroceni, fiind convocat în 15 iulie. Administraţia Prezidenţială anunţa atunci că în cadrul şedinţei “se va analiza modul de reflectare a mandatului României în documentele finale ale Summitului NATO din 8-9 iulie a.c., de la Varşovia, şi se vor stabili măsurile şi acţiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate”. Preşedintele Klaus Iohannis declarase, la Varşovia, că summitul NATO a fost un succes, obiectivele aprobate de CSAT fiind atinse, iar România îşi consolidează poziţia că actor regional care contribuie la menţinerea stabilităţii într-o zona cu riscuri şi provocări.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, ieri, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că în şedinţa CSAT a fost prezentată o evaluare a stării de securitate a României din perspectiva riscurilor şi ameninţărilor de natură teroristă. Instituţiile abilitate au dat asigurări că nu există raţiuni care să determine ridicarea nivelului de alertă teroristă peste cel care este în prezent – albastru-precaut, a subliniat Iohannis, adăugând că informarea a fost făcută din perspectiva multiplicării atentatelor în Europa.