Când foştii comunişti uită ABC-ul şedinţelor de partid

În ziua în care „Cuvântul Libertăţii” a publicat articolul „Un corigent la geografia Doljului: Senatorul Florea Voinea”, protagonistul relatării, una „destul de cumsecade”, a mers seara la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PSD Dolj şi s-a plâns, e drept inoperant, de faptul că se scrisese despre el. Mostră facilă de cinism. Că senatorul de Dolj – circumscripţia electorală nr. 17 – făcuse două interpelări, la scurtă distanţă, la Senat, ventilând un snop de aproximaţii şi naivităţi, ca să nu le spunem prostii, care se găsesc pe site-ul Parlamentului, acompaniate de răspunsurile primite de la autorităţile vizate, nu mai avea importanţă, tupeul însă dădea bine. Şi apoi, „turnatul la partid”, meteahnă veche, are continuitate în dezvoltarea sa, ca aptitudine de militant. Când confunzi râul cu pârâul şi încurci şcolăreşte cursurile de apă interioare ale Doljului, chiar în circumscripţia electorală în care ai fost votat, şi mai îndrugi şi alte stări de lucruri, neconforme cu realitatea, te cam faci de ruşine – oricum, de fală nu eşti –, mai ales că reprezinţi o restaurare a unor personaje secundare la vârful unei organizaţii social-democrate, cu palmares şi chiar cu câţiva oameni tineri, nu mulţi, bănuiţi că ştiu pe ce lume trăiesc. Ca „fost”, senatorul Florea Voinea chiar ştia în tinereţea sa revoluţionară ce este aia „autocritică”, pe care comuniştii de nădejde, dar şi ceilalţi, „doar vopsiţi”, o practicau cu zel în orice împrejurare, şi atunci când se acopereau de merite. Astea l-au cam ocolit pe senatorul de acum PSD (ex-PUR, ex-PC) Florea Voinea, dar, fireşte, imensa operaţiune cosmetică de reevaluare şi reformulare a biografiilor proprii l-a atins şi pe ex-liderul tineretului comunist de la Dolj, încă din şcoala profesională aspirant „la autoturism cu şofer”, cum se confesa în plină glorie. Venit spăşit şi „inimos” la PSD Dolj în vara trecută, fără nici un merit anterior în viaţa judeţului – dimpotrivă! –, Florea Voinea s-a trezit desemnat candidat la Senatul României din partea USL, într-o circumscripţie electorală unde câştiga mandatul… şi un decedat sau un arac de vie. Şi prin omisiune n-a mai pomenit în nici o împrejurare de ceea ce ducea în spate, mizând pe o amnezie colectivă. Şi iată despre ce este vorba: nu ne vom duce departe, în timp, pentru „a dezgropa morţii”, mai ales că e vorba doar de vii, ci doar în urmă cu zece ani, când aferatul senator de Dolj, cu oasele nemuncite şi mintea odihnită, avea nişte combinaţii lucrative cu o anume Maria Muraru, din Bucureşti (str. „General Dragalina” nr. 17, Sector 5), preşedinte-director al SC Zimercam Trading SA – poveste densă şi captivantă –, încât cotidianul „România Liberă” din 15 ianuarie 2003 titra, semeţ, pe prima pagină: „Florea Voinea: Deputatul cămătar”. Mai exact, la un împrumut de 20.000 de dolari cerea înapoi 30.000 de dolari şi apoi 37.000 de dolari. Există facsimilul cu calculul scris de propria mână. În discuţie mai intrau nişte privatizări de „succes” prin părţile locului, cu Florea Voinea bine amestecat şi, ca detaliu, un Mercedes roşu metalizat, obţinut în condiţii misterioase. Dosarul e voluminos, faptele nu sunt prescrise şi ne-am putea amuza, de indignare nu mai suntem capabili, în perioada următoare. Cam asta merita relatat… în şedinţa Biroului Permanent Judeţean PSD Dolj, aşa, pentru cunoaşterea CV-ului unui vicepreşedinte de carton al organizaţiei. Cu anturaj. Şi dacă Tudor Postelnicu, fostul şef al Internelor, încerca un simulacru de căinţă în 1990. rostind în faţa naţiunii „am fost un dobitoc”, un arivist de duzină ca Florea Voinea, bolnav de putere, o putea face, cu „sinceritate”, la partid. Mai ales după ce şi-a probat caracterul faţă de naivii care l-au luat în seamă.