A făcut praf trei maşini dintr-o lovitură

0
357

Trei autoturisme aflate în parcarea Combinatului Doljchim au fost făcute praf de şoferul unui Subaru, în noaptea de miercuri spre joi. Acesta şi-a lăsat maşina acolo şi a plecat, revenind ieri dimineaţă, când a anuţat şi Poliţia despre incident.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, Nicolae Constantinescu, de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism Subaru Legacy, cu numărul de înmatriculare DJ-35-LYS, dinspre Filiaşi către Craiova, a pierdut controlul direcţiei şi intrat, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.00, în parcarea Combinatului Doljchim unde a avariat trei autoturisme ce aprţineau agenţilor de pază ai unităţii, apoi a părăsit locul accidentului. Două dintre autoturismele lovite, un Opel Astra şi un Peugeot 307, au fost distruse în proporţie de 70-80%, iar cel de-al treilea, un Opel Vectra, a suferit mai puţine daune. Ieri dimineaţă, Constantinescu a sunat la Poliţie, anunţând evenimentul, apoi s-a prezentat la Combinat, unde a ajuns şi un echipaj de poliţişti. Bărbatul le-a explicat agenţilor că a încercat să evite un câine care îi ieşise în faţă, în dreptul Combinatului, şi a tras de volan, însă nu a mai putut redresa maşina oprindu-se în autoturismele parcate. „De dimineaţă a anunţat evenimentul, la locul respectiv a ajuns un echipaj al Secţiei 1 Rurală Craiova, poliţiştii întocmind proces-verbal de tamponare, iar conducătorul auto a fost sancţionat cu 420 lei, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj. Pe lângă amendă, şoferul vinovat va trebui să achite şi reparaţiile celor trei maşini pe care le-a distrus.