Mihail Genoiu, senator PSD: Vrem proiecte viabile care să dezvolte sustenabil toată România

1
845

Eşecul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) se răsfrânge şi asupra Olteniei, din cauza lipsei de viziune a guvernului. Investiţiile cuprinse în aest plan, pentru cele 5 judeţe ale Olteniei sunt infime, comparativ cu cele ale altor regiuni, care au reuşit să le treacă pe lista trimisă la Bruxelles. Astfel drumul expres Craiova-Lugoj nu există pe această listă. Mai mult dectât atât, această legătură rutieră nu a fost „prinsă” nici la elaborarea proiectelor finanţare prin programul operaţional de transport. A fost lansată o licitaţie pentru studiul de fezabilitate a drumului Craiova-Lugoj, dar e doar praf în ochii oltenilor. SF-ul este doar SF, adică un Science Fiction veritabil folosit pentru capital de imagine, propagandă politică şi desconsiderare la adresa unei regiuni întregi. Întreaga dezvoltare economică şi socială a celor 5 judeţe ale Olteniei va avea de suferit dacă nu este racordată la vestul ţării printr-o infrastructură de transport modernă. Oltenii trebuie să ştie că lucrările la drumul expres Craiova-Lugoj nu vor putea începe în următorii 7 ani. Oricât de mult s-ar lăuda guvernul PNL cu acest proiect, un calcul simplu arată că nu este realizabil în viitorul apropiat. Cel puţin până la finalul exerciţiului financial al UE pentru perioada 2021-2027. Drumul Craiova-Lugoj nu va printe finanţare pentru execuţie, nici din fondurile prevăzute în PNRR nici în programul de transport 2021-2027. Poate din fondurile europene aferente exerciţiului bugetar 2028-2034, o perspectivă însă mult prea îndepărtată. Poate chiar nerealizabilă, pentru că UE a anunţat că nu va mai susţine şi nu va mai finanţa construcţia de autostrăzi şi drumuri expres, fondurile urmând a fi utilizate pentru proiecte verzi şi sustenabile. Oricum şi Craiova putea fi luată în calcul pentru o reţea de tren periurban care să lege municipiul de localităţile limitrofe. Am lucrat la un astfel de proiect, în perioada în care am ocupat funcţia de primar al Craiovei şi chiar am identificat culoarul pe care să circule acest tren periurban.

1 COMENTARIU

Comments are closed.