Europa chiar are probleme!

Dacă la Bucureşti opoziţia nu ştie ce să mai facă pentru a da jos Guvernul – încearcă astăzi prin moţiune de cenzură, fără şanse reale de a trece – rămânem paradoxal indiferenţi la criza europeană, care se acutizează, pe chestiunea migranţilor, subiect deloc nou, care divizează concret UE prin incapacitatea „celor 28” de a identifica o minimă soluţie fertilă, în faţa unei situaţii dificile. Lucrurile s-au agravat, în ultimile luni, prin succesul partidelor populiste sau de extremă dreaptă în alegeri. Şi s-au complicat teribil, prin coaliţia Ligii (extremă dreapta) a lui Matteo Salvini şi Mişcarea 5 stele a lui Luigi di Maio, ajunsă la guvernare în Italia. Devenit ministru de interne, Matteo Salvini şi-a multiplicat discursurile anti-imigraţie, blocând mai întâi acostarea navei umanitare Aquarius, cu imigranţi, în porturile italiene. Apoi, prin retorica belicoasă, a pus în dificultate orice dezbatere. În criză de soluţii, UE a intrat treptat treptat într-o perioadă de mari tensiuni, care vor dura cel puţin până la alegerile europarlamentare de anul viitor. Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a dat tonul unei confruntări care se desenează şi va dobândi amplitudine până în campania electorală de anul viitor. El a menţionat recent „naţionalismul care renaşte pe continent” primind imediat replica lui Matteo Salvini, care pe Twitter, îl compară cu Donald Trump şi logoreea cotidiană a acestuia pe reţelele de socializare. Ministrul italian de interne critică cu vehemenţă ONG-urile care operează în sectorul salvării de imigranţi în Mediterană acuzându-le de ajutor dat traficanţilor şi de faptul că vor să se substituie guvernelor. Şi nu e departe de adevăr. Să nu-l uităm pe Viktor Orban care încarnează rezistenţa la ordinea liberală: el este cel care a baridacadat Ungaria, în 2015, la trecerea refugiaţilor şi migranţilor, şi, în discursul de acum câteva zile, a afirmat cu fermitate „NU” la orice compromis cu alte ţări europene pe chestiunea migraţiei. Un „NU” la orice demers al lui Emmanuel Macron şi Angela Merkel. Mai mult, Viktor Orban a comparat Comisia Europeană cu… Moscova, acuzând Bruxelles-ul de favorizarea marilor ţări ale Europei Occidentale. Şi-a exprimat, în schimb, încrederea în deznodomântul alegerilor europarlamentare de anul viitor. Până atunci, liniile de fractură naţionalistă se vor îngroşa, cu siguranţă. O reuniune a liderilor din 16 ţări membre UE, de duminică, de la Bruxelles, în tentativa deminării Consiliului European de joi şi vineri, nu a condus la nicio soluţie, cât de cât viabilă. Recunoscându-se doar că UE traversează „o criză politică”. De-a lungul timpului s-au încercat câteva soluţii, dar fără efectele scontate: un acord cu Turcia, în martie 2016, în schimbul unui ajutor financiar de 3 miliarde euro pe an (doar o parte vărsată), închiderea rutelor prin Balcani, acordul cu Libia, Niger şi alte ţări africane. Mai nou, un alt vas al ONG-ului Lifeline cu 234 migranţi la bord, a acostat în Malta, şi, premierul Giuseppe Conte, a declarat că „Italia ar putea primi o parte din migranţi”. Summitul european de mâine şi poimâine are în centrul discuţiilor „dreptul de azil” şi, posibila discuţie a creerii de centre de primire, în Africa de Nord, sub controlul ONU. Mai nou, Italia se declară de acord ca un astfel de centru să fie deschis în Libia, după vizita lui Salvini în această ţară. Dar situaţia este confuză, şi parcă niciodată Uniunea Europeană, în ultimii ani, nu a probat atâta dezarticulare.