Brazilia şi Elveţia merg în optimi

0
430

Brazilia a câştigat grupa de la Mondiale, după un 2-0 cu Serbia în ultimul meci, la Moscova. Marcelo s-a accidentat în start şi a fost înlocuit. Sârbii au avut din nou un penalty nearcordat de VAR, la fel ca în meciul cu Elveţia, apoi brazilienii au deschis scorul, după o fază creată de jucătorii Barcei, Coutinho, cu un assist genial, şi Paulinho, care a marcat cu o scăriţă. În partea secundă, Thiago Silva a punctat cu capul la un corner şi Brazilia a câştigat grupa.

La Nijni Novgorod, Costa Rica a avut 4 mari ocazii de a de a deschide scorul, inclusiv o bară, dar elveţienii au fost pragmatici şi au făcut 1-0 prin Dzemailli. Fostul jucător al lui Napoli este al treilea kosovar care marchează consecutiv pentru elveţieni, dar el el nu i-a mai imitat pe colegii Xhaka şi Shaquiri cu “semnul vulturului”. Manley a egalat după pauză, cu o lovitură de cap. Elveţienii au egalat şi ei scorul barelor, apoi au preluat conducerea pe tabelă, datorită lui Drmic, cu o reluare din prima, imparabilă. Pe final, costaricanii au primit două penalty-uri, primul anulat de VAR pentru ofsaid, iar al doilea executat în trasversală de Bryan Ruiz, dar mingea l-a izbit în cap pe portarul Sommer şi a intrat în poartă. Deşi nu face un turneu remarcabil, ca acum 4 ani, Costa Rica a arătat bine şi de această dată, doar la debut, cu Serbia, fiind mai timidă.

Clasamentul final al grupei E: 1. Brazilia 7p (5-1), 2. Elveţia 5p (5-4), 3. Serbia 3p (2-4), 4. Costa Rica 1p (2-5).

Optimile de finală care se cunosc deja:

  • Franța – Argentina, sâmbătă, 30 iunie, ora 17:00, Kazan
  • Uruguay – Portugalia, sâmbătă 30 iunie, ora 21:00 Soci
  • Spania – Rusia, duminică, 1 iulie, ora 17:00, Moscova
  • Croația – Danemarca, duminică, 1 iulie, ora 21:00, Novgorod
  • Brazilia – Mexic, luni, 2 iulie ora 17:00, Samara
  • Suedia – Elveția, marți, 3 iulie, ora 17:00, Sankt Petersburg

Serbia – Brazilia 0-2 (Paulinho 36, T. Silva 68)

  • Serbia: Stojkovic – Rukavina, Milenkovic, Veljovic, Kolarov – Matic, Milinkovic-Savic – Tadic, Ljajic (Zivkovic 75), Kostic – Mitrovic (90 Jovic).
  • Brazilia: Alisson – Fagner, T. Silva, Miranda, Marcelo (Filipe Luis 10) – Paulinho (Fernandinho 66), Casemiro – Willian, Coutinho (R. Augusto 80), Neymar – G. Jesus.
  • Elveţia – Costa Rica 2-2 (Dzemaili 31, Drmic 88 / Waston Manley 56, Sommer-aut. 90+3)
    • Elveţia: Sommer – Lichtsteiner, Schar, Akanji, R. Rodriguez – Xhaka, Behrami (Zakaria 60) – Shaqiri (81 Lang), Dzemaili, Embolo – Gavranovic (Drmic 69).
    • Costa Rica: Navas – Gamboa (I. Smith 90+3), Acosta, Gonzalez, Waston Manley, Oviedo – Colindres (Wallace 81), Borges, Guzman Perez (90 Azofeifa) , B. Ruiz, J. Campbell.