A început şedinţa CSAT

0
330

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a început, miercuri, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.

Printre cei care participă la şedinţa CSAT se numără premierul Viorica Dăncilă, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, directorul SRI, Eduard Hellvig, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, potrivit unei imagini publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la obiectivele ţării noastre pentru Summitul NATO de la Bruxelles şi la forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului în 2019, informa pe 13 iunie Administraţia Prezidenţială.

La începutul lunii iunie, aflat la Varşovia, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis să convoace o şedinţă specială a CSAT pentru discuţii privind viitorul Summit NATO de la Bruxelles.