Mihail Genoiu a depus jurământul de primar al Craiovei

0
435

PAGINA UNUMihail Genoiu a fost investit, ieri, în funcţia de primar al Craiovei. Acesta a depus jurământul de credinţă în faţa consilierilor municipali şi a promis că va sluji interesele craiovenilor, propunându-şi să fie un primar pentru toţi locuitorii, deopotrivă pentru cei care l-au votat şi care nu l-au votat. Şedinţa de investire a noului primar, care s-a desfăşurat în faţa unei asistenţe numeroase, s-a încheiat pe un ton optimist, cu urarea adresată tuturor de către proaspătul edil de a avea o vară cât mai fierbinte. „Vă mulţumesc şi vă doresc o vară cât mai fierbinte pentru că, vacanţe ca vacanţe, dar sunt foarte multe pe care trebuie să le facem în această vară fierbinte şi primul dintre ele este să inaugurăm Water Park-ul!”. Coincidenţa face ca Mihai Genoiu să-şi înceapă mandatul chiar în ziua în care s-au început recepţiile la două proiecte importante – Water Park şi Spitalul Filantropia.

Conform procedurii de investire, în prima parte a fost validat rezultatul votului din data de 11 iunie. Claudia Carmen Măriuţă, judecător la Secţia Civilă a Judecătoriei Craiova, a dat citire dispozitivului hotărârii de validare a primarului municipiului Craiova. „Se validează alegerea lui Mihail Genoiu, candidat din partea PSD, la alegerile locale din 11 iunie, în funcţia de primar. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţa prefectului de Dolj şi se prezintă în şedinţa CLM, fiind executorie cu drept de apel pentru orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la care a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data pronunţării, apel ce se va depune la Judecătoria Craiova”. Reamintim că Mihail Genoiu a fost candidatul PSD pentru funcţia de primar şi a reuşit să câştige cu un scor de 42,79%, obţinând 19.798 de voturi din partea craiovenilor, un număr de voturi dublu faţă de următorul clasat, candidatul PNL, senatorul Mario Ovidiu Oprea.

„Voi fi primarul tuturor, fără ambiţii personale”

genoiuMihail Genoiu a depus apoi jurământul în faţa consilierilor municipali, jurând să respecte Constituţia şi legile ţării şi să lucreze în interesul craiovenilor. După ce s-a consumat momentul oficial, noul primar a transmis un mesaj tuturor celor care l-au votat, mulţumindu-le şi promiţându-le că va reprezenta pe toţi locuitorii municipiului Craiova, indiferent de culoarea politică şi indiferent dacă l-au votat sau nu. „Vreau să mulţumesc pentru încrederea acordată pentru acest mandat tuturor alegătorilor şi tuturor craiovenilor. Promit, în continuare, că voi fi primarul tuturor, indiferent că am fost sau nu am fost ales de persoanele respective. Aşa cum mă cunoaşteţi şi din alte ocazii, promit că voi ţine cont de toate părerile şi tot ceea ce este bun pentru bine oraşului Craiova. (…) Încă o dată, vă promit că voi fi primarul tuturor craiovenilor, indiferent de culoarea politică, pentru că aşa cum am lucrat în toată această perioadă şi am ţinut cont de toate propunerile, vom merge mai departe cu ritmul susţinut. Nu vreau să ne împotmolim în ambiţii personale, şi nici nu este cazul, lucruri care nu fac decât să frâneze. Trebuie să luăm unii de la alţii tot ce este mai bun”, a declarat Mihail Genoiu, adăugând şi că oraşul trebuie să profite la maximum de faptul că, în guvern, au fost şi vor mai fi oameni din Craiova (n.r. – fostul primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu), iar mulţi craioveni au fiost aleşi în Parlamentul României. „Suportul îl avem, la toate nivelurile, şi tot ceea ce simţim şi ştim că ne afectează activitatea de zi cu zi a oraşului să transmite mai departe, deoarece au fost foarte multe lucruri preluate şi schimbate. Au fost schimbate în bine legi din toate domeniile, în sensul bun”.

Reabilitarea Colegiului Naţional „Carol I”, principalul şantier

Noul primar şi-a luat şi angajamentul să termine toate proiectele începute, iar coincidenţa face ca două dintre acestea – Water Park şi Spitalul Filantropia, primul iniţiat de Antonie Solomon şi celălalt de Lia Olguţa Vasilescu – să intre în procedurile de recepţie chiar ieri, în ziua investirii sale. „Avem foarte multe lucruri de realizat, să nu uităm niciodată că venim după o perioadă cu mari realizări în oraşul Craiova, cu multe investiţii, cu multe proiecte care s-au realizat, cu bunele şi cu relele lor, dar care sunt în patrimoniul oraşul, la această oră, şi ne bucurăm de ele. Faţa oraşului este foarte frumoasă, deosebită, din ce în ce mai mulţi vizitatori sunt intereasaţi de oraşul nostru. Numărul turiştilor este în creştere, iar noi nu trebuie să dezamăgim. Trebuie să ţinem cont de faptul că este o perioadă de tranziţie, din punct de vedere al investiţiilor, pentru că, pe o parte, proiectele europene s-au finalizat, mai este unul singur care urmează să fie încheiat şi care, ca o coincidenţă, astăzi începe recepţia – mă refer la proiectul Water Park, ultimul din seria proiectelor europene. Dar sunt şi proiecte care au avut la bază banii municipiului Craiova, precum Spitalul Filantropia a cărui recepţie începe tot astăzi”.

Tot legat de proiecte, noul edil a explicat că o particularitate a mandatului său va fi aceea că va coincide cu o perioadă de tranziţie în ceea ce priveşte proiectele cu finanţare europeană, motiv pentru care municipalitatea va trebui să se concentreze pe investiţii de la bugetul local, reabilitarea Colegiului Naţional „Carol I” fiind cea mai importantă lucrare de acest gen. „Nu vom avea o perioadă cu bani europeni, cu derulări de proiecte pe bani europeni pentru că este această perioadă de tranziţie, dar ne-am angajat la derularea unor proiecte foarte importante pe banii municipalităţii, şi mă refer la mult aşteptatul proiect de reabilitare al Colegiului Carol I, iar licitaţia a intrat în linie dreaptă. A început încă de la jumătatea lunii mai şi a devenit vizibilă săptămâna trecută deoarece, în toată această perioadă, a fost vizibilă pe SEAP numai pentru Agenţia Naţională de Achiziţii Publice. Au fost trei runde de observaţii şi de modificări a caietului de sarcini. Există un termen de 30-40 de zile pentru finalizarea ei.

Provocările mandatului: noi proiecte europene şi locuri de muncă

Iniţiativele pe care Mihail Genoiu şi le propune pentru acest mandat sunt legate de scrierea de noi proiecte pentru accesarea de fonduri europene şi, pe un al palier, crearea de locuri de muncă. „Ceea ce consider eu că este cel mai important pentru noi este obţinerea de noi finanţări. Este perioada în care se scriu proiecte, se depun şi trebuie să absorbim în totalitate cele 42,5 milioane de euro pe axa 4.1 şi să fim în stand-by pentru tot ceea ce se poate reabsorbi după ce se termină aceste axe, pentru că vor fi, totuşi, multe localităţi care nu vor putea să acceseze toate sumele alocate. Suntem pregătiţi şi pentru celelalte axe, pentru reabilitarea termică a blocurilor, pentru revigorarea terenurilor degradate şi încă alte câteva axe care s-au deschis sau se vor deschide. Trebuie să avem foarte mare preocupare pentru atragerea de finanţări, pentru că a ne dezvolta numai pe banii bugetului local înseamnă foarte puţin. Este principalul obiectiv pe care îl avem în perioada imediat următoare”, a declarat Genoiu. În ceea ce priveşte crearea locurilor de muncă, strategia noului primar este ca, pe lângă dezvoltarea activităţii din parcurile industriale ale Craiovei, să înceapă şi întâlniri şi discuţii cu antreprenorii din Craiova. „Vom stabili câteva domenii de activitate şi, periodic, vă propun, împreună cu consilierii, indiferent de culoarea lor politică, să participăm la aceste discuţii cu întreprinzătorii, cu cei care oferă locuri de muncă. Să preluăm o mare parte din problemele cu care se confruntă zi de zi şi să fim acel suport moral de care au nevoie pentru dezvoltarea în permanenţă a locurilor de muncă. Acesta este motorul creşterii bugetului local, care trebuie să aibă în permanenţă o creştere, iar aceasta să fie din ce în ce mai mare şi asta se poate şi prin creşterea volumului de plătitori de taxe şi impozite”.