Începe procesul şoferului care voia să plece în Franţa, dar a ajuns în arest pentru mită

0
462

Magistraţii Tribunalului Dolj au dispus începerea procesului în cazul doljeanului de 32 de ani care a vrut să mituiască un poliţist al IPJ Dolj cu 100 de lei ca să nu-l lase fără certificatul maşinii, pentru că voia să plece în Franţa. Bărbatul a recunoscut comiterea faptei, pentru că nu a fosrmulat cereri sau excepţii cu privire la rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată pentru dare de mită.

spagaJudecătorii de la Tribunalul Dolj au analizat în camera preliminară şi au dispus, săptămâna trecută, începerea procesului lui Gheorghe Viorel, de 32 de ani, din comuna Coşoveni, care a vrut să mituiască un poliţist doljean cu 100 de lei: „Constată că nu s-au formulat cereri şi excepţii de către inculpatul Gheorghe Viorel. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.304/P/2017 din data de 15.05.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Gheorghe Viorel, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art.290 alin.1 Cp, cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, ulterior înlocuită de judecătorul de cameră preliminară măsura arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, prin încheierea din data de 18.05.2017. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza cu nr. 304/P/2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune începerea judecăţii în cauză”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

tribunalReamintim că, potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, pe 4 mai a.c., Viorel Gheorghe, în timp ce circula pe DE 70 Craiova Filiaşi, la volanul unui autovehicul Renault Master, a fost oprit de un echipaj de Poliţie Rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi. Oamenii legii au constatat că şoferul avea folii neomologate pe geamurile vehiculului, comunicându-i că va fi sancţionat şi, în plus, i se va reţine certificatul maşinii. Bărbatul a încercat să ajungă la înţelegere cu poliţistul care se apucase să-i întocmească documentele, explicându-i că pleca în Franţa, iar fără certificatul maşinii nu putea ieşi din ţară. I-a oferit agentului, de mai multe ori în timpul discuţiilor, bani pentru a nu i se reţine certificatul. Văzând că şoferul tot insistă, agentul de poliţie şi-a anunţat superiorii, fiind apoi sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj. A fost organizată prinderea în flagrant, astfel că, ofiţerii anticorupţie împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au ajuns la Filiaşi, doljeanul fiind surprins în sediul Poliţiei, în timp ce-i înmâna poliţistului 100 de lei. Vineri, 5 mai a.c. Viorel Gheorghe a fost prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care a dispus arestarea inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Pe 17 mai a.c. s-a înregistrat la Tribunal dosarul în care bărbatul a fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar pe 18 mai a.c. instanţa i-a înlocuit inculpatului măsura arestării preventive cu controlul judiciar. După rămânerea definitivă a hotărârii Tribunalului urmează să se stabilească primul termen de judecată.