Bacalaureatul la română dă speranţe

0
546

Zi fierbinte, şi la propriu şi la figurat, cea de ieri, 26 iunie: a fost prima zi a examenelor scrise la Bacalaureat – proba de Limba şi literatura română. Peste 3.000 de de candidaţi la „Maturitate” au fost prezenţi în sălile de concurs, în cele 14 Centre de Examinare din judeţul Dolj. Au fost înregistrate două eliminări şi două cazuri în care s-a primit acceptul de prelungirea cu o oră a timpului de examen, din cauze obiective.

bacCaniculă, ieri, la Craiova şi în Dolj. Părinţi , cadre didactice, prieteni au căutat umbra, în aşteptarea favoriţilor, cei care au susţinut prima probă scrisă la Bacalaureat. Unul câte unul, candidaţii au ieşit din săli şi, cu emoţiile aferente unui examen, şi-au spus propriile păreri, dar a reieşit că nu au fost dificultăţi în redactarea subiectelor, nivelul fiind unul mediu, atât pentru „real” cât şi pentru „uman”. La Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” am stat de vorbă cu doi dintre tineri. „Mi s-a părut destul de uşor şi sper la o notă peste 9,00. Am început cu bine şi nu mai am foarte multe emoţii şi vreau să merg la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Sunt convinsă că va fi bine” –  Laura Predoaica; „Am  avut, faţă de colega mea, subiect de la „real” şi cred că m-am descurcat. După ceea ce am făcut, mă aştept la o notă peste 9,00 şi îmi doresc să merg la Politehnică, la Bucureşti” –  Ovidiu Ţacu. Câteva sute de metri mai încolo, la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, aceeaşi efervescenţă. „Mi s-a părut destul de uşor. Parcă prima probă, cea de poezie, a fost special aleasă pentru a fi accesibilă. Cred că voi obţine o notă între 8,00 – 9,00 şi îmi doresc să merg la „Automatică”. De proba aceasta m-am temut cel mai mult” –  Flavia Mitre. „A fost uşor, cel puţin mie aşa mi s-a părut şi, şi mai ştiu că dacă înveţi nu poţi avea dificultăţi. Cred că voi trece cu bine şi celelalte probe şi vreau să urmez Facultatea de Limbi străine a Universităţii din Craiova” – Georgiana Radu. Sigur, după un examen, copiii îşi expun părerile şi îşi doresc note cât mai mari, dar rămâne şi evaluarea profesorilor. Am vorbit cu un cadru didactic autorizat, prof.  Irina Căpăţână, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, care ne-a precizat: „Au fost subiecte de nivel mediu, fără probleme majore. Ceea ce v-au spus elevii, că se aşteaptă la note în jur de 9,00 este foarte adevărat. Să dea Dumnezeu să avem cât mai multe rezultate mari”.

Doi eliminaţi, peste 200 de absenţi şi două cazuri speciale

bac (1)Au fost culese impresii, s-au evidenţiat emoţiile, dar vin, acum, şi datele statistice, care nu pot minţi, acestea fiind făcute cunoscute de către prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat: „Am avut, la prima probă, 3.780 de candidaţi prezenţi, 212 absenţi, iar, pentru 356 de solicitanţi, s-a echivalat proba. Din păcate, am avut doi eliminaţi, la Călăraşi şi Calafat, unul pentru încercarea de copiere de pe fiţuici, celălalt prin căşti audio. Am avut şi două cazuri speciale, unde s-a prelungit termenul de susţinere a examenului: internat în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, respectiv, tot din motive obiective, la Colegiul Energetic. Mâine (n.r. – ieri) vom avea şi susţinerea, de către 20 de elevi, a probei în cazul învăţământului biling – română – spaniolă – şi francofon, Centrele de Examinare fiind la Colegiul Naţional „Carol I” şi Colegiul Naţional „Elena Cuza”, iar miercuri, la proba specifică a profilului, avem înscrişi peste 3.700 de candidaţi”.