Mulţescu aşteaptă achiziţiile, dar şi propriii jucători

0
329

Niciun transfer nu a fost parafat încă de noua conducere a Universităţii, iar Acka şi Nuno Rocha au întârziat două săptămâni la pregătire

craiovaÎnceput cu stângul pentru noul noul preşedinte al Universităţii Craiova, Marcel Popescu, care, la reunirea lotului, declara că încearcă să aducă 5-6 jucători noi, pe posturile deficitare, chiar înaintea plecării în cantonamentul din Austria. „Vrem să dăm un spor de calitate lotului pentru a intra în play-off. Vor veni cinci-şase jucători pe parcurs, vrem să-i aducem până vom pleca în Austria. Vom aduce jucători de echipă, pentru că la Universitatea primează grupul. Vestiarul trebuie să fie mai liniştit, mai concentrat pe performanţă, mai dornic de glorie” dixit Popescu. Au trecut două săptămâni deja de la startul pregătirilor şi nu numai că nu a fost achiziţionat niciun jucător, dar şi câţiva dintre cei aflaţi sub contract au întârziat neverosimil de mult. Astfel, Kay a venit în Austria după 10 zile, Stephane Acka s-a alăturat abia sâmbătă lotului, cu o întârziere de aproape două săptămâni, iar ieri era aşteptat şi Nuno Rocha, ultimii doi fiind pasibili de amenzi din partea clubului. Interesant este că dintre cei 4 atacanţi prezentaţi pe site-ul oficial al clubului, doar Ivan participă la cantonamentul din Austria, Curelea fiind aproape de terminarea contractului, Nuno Rocha a lipsit până acum şi nu prea vrea să mai rămână, iar Burlacu nu a fost inclus în lot de Mulţescu.

Aseară, alb-albaştrii au jucat un meci amical contra campioanei Austriei, Red Bull Salzburg, iar miercuri vor întâlni noua echipă a lui Mircea Lucescu, Zenit Sankt Petersburg. Partida de aseară a fost abordată de Mulţescu cu următorul „11”:  Calancea – Briceag, Popov, Kay, Vătăjelu – Băluţă, Screciu, Dumitraş, Bancu – Măzărache, Ivan.

Dumitraş: “Vom munci pentru a creşte în evoluţii”

Din cantonamentul Universităţii Craiova de la Fugen, Andrei Dumitraş spune aceleaşi platitudini cu care ne-am obişnuit deja la jucătorii Ştiinţei, legate de dorinţa de a creşte în evoluţii şi de a readuce echipa din Bănie în fruntea clasamentului. “Ne dorim să avem rezultate cât mai bune, iar de data aceasta să ne atingem obiectivele. Să reuşim mai mult decât sezonul trecut. Este şi normal să fim obosiţi, este perioada de pregătire, de acumulări. Nu avem timp foarte mult de recuperare. Antrenamentele sunt grele, cum de altfel trebuie să fie. Primul amical nu a fost un joc foarte reuşit pentru noi, dar trebuie ţinut cont că suntem într-o perioadă de acumulări. Vom munci în continuare pentru ca la meciurile următoare să creştem în evoluţii. În ceea ce mă priveşte, am jucat în nota echipei. În opinia mea, cel mai important este să ieşim sănătoşi din aceste partide de verificare. Dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche şi să spunem că nu contează scorul. Este important să avem rezultate pozitive, pentru că ne dau încredere. Ne dorim să închegăm o echipă, să avem un grup unit. Altfel spus, să fim o familie. Acest lucru ne va aduce şi rezultate. Oricum, vom da totul pentru ca Universitatea să lupte în fruntea clasamentului” a spus fundaşul de 28 de ani pentru site-ul oficial al clubului.