Dolj: Aproape 100 de şoferi sancţionaţi pentru viteză excesivă

0
278
pietoniDuminică, 26 iunie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu agenţi rutieri din cadrul  Biroului Rutier Municipal şi al formaţiunilor rutiere din Dolj au organizat şi executat o acţiune pe principalele drumuri  naţionale şi europene în scopul prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză.
Poliţiştii rutieri au acţionat şi pe principalele artere rutiere din municipiul Craiova, în zonele în care au fost înregistrate accidente de circulaţie. De asemenea, polişiţii rutieri au urmărit şi conştientizarea conducătorilor şi a pasagerilor cu privire la importanţa portului centurii de siguranţă. Astfel, ca urmare a abaterilor contravenţionale constatate au fost aplicate 142 sancţiuni de peste 17.000 lei, dintre acestea 98 amenzi fiind aplicate pentru viteza neregulamentară, potrivit IPJ Dolj.