Grecia: Creditorii propun un sprijin de 15,5 miliarde euro

0
319

 Creditorii Greciei, ţară aflată în pragul falimentului, au făcut noi propuneri guvernului Alexis Tsipras, joi, 25 iunie, reluate vineri, 26 iunie. Pe fond este vorba de găsirea unui acord de ”reformă contra bani”, înainte de 30 iunie, pentru evitarea incapacităţii de plată a Greciei, vizavi de Fondul Monetar Internaţional (FMI). Creditorii (FMI, BCE, CEE) propun Greciei, în schimbul unei liste de reforme structurale, cu un calendar de termene, un pachet financiar, întins până în noiembrie 2016, în sumă totală de 15,5 miliarde de euro. 3,5 miliarde de euro ar putea proveni de la FMI, la care se adaugă alte 3,3 miliarde de euro din profitul realiyat de BCE pe obligaţiile greceşti în 2014 şi 2015. În fine, 8,7 miliarde de euro ar putea proveni dintr-o anvelopă de 10,9 miliarde de euro, destinată iniţial recapitalizării băncilor greşceşti în caz de lovituri dure.

Propunerile nu au fost validate de miniştrii de Finanţe din zona euro, dar dacă Grecia ar înclina să accepte aceste propuneri ar urma ca Parlamentul grec să voteze o rezoluţie de acord.