Gustavo: “Suntem foarte motivaţi să câştigăm cu Botoşani şi să mergem în Conference League”

0
927

În barajul pentru calificarea în turul doi preliminar al Conference League, Universitatea Craiova întâlneşte FC Botoşani, azi, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Brazilianul Gustavo nu înţelege cum poate exista o regulă ca echipa de pe locul 3 să se lupte într-un meci cu cea de pe locul 8, pentru a juca în cupele europene, dar în acelaşi timp promite că toată echipa va fi supermotivată pentru a accede în cupele europene.

„Din punctul meu de vedere nu e corect ca echipa de pe locul 3 să dea baraj cu cea de pe locul 8, dar dacă suntem în situaţia asta, nu avem ce face. Dacă suntem aici, în această situaţie, nu avem ce face, trebuie să jucăm meciul şi să-l câştigăm. Nu mai contează ce a fost, ne pregătim de acest meci şi asta este…Este presiune, normal, merităm să mergem în cupele europene, după munca de anul acesta. Cu siguranţă acesta este un meci foarte important pentru noi, pentru echipă, pentru oraş. Noi, jucătorii, suntem foarte motivaţi, ne-am pregătit foarte bine săptămâna aceasta, dar avem mare nevoie şi de public, să avem fanii lângă noi. Suntem foarte motivaţi să câştigăm acest meci şi să mergem în Conference League. Este diferit faţă de campionat, este doar un meci, cine câştigă merge în cupele europene, cu siguranţă şi ei sunt foarte motivaţi, dar şi noi suntem. E un meci greu, pentru că Botoşani este echipă bună, vine şi cu Mihai Roman, este prietenul meu, dar şi el va fi foarte motivat şi trebuie să fim atenţi. Nu mă gândesc la eşec, sunt pozitiv” a declarat brazilianul Gustavo, care a marcat de două ori în acest sezon împotriva Botoşaniului.