Arhiepiscopul Tomisului a repetat slujba de Înviere

0
3275

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care marți noapte a refăcut slujba de Paști, a oferit Lumină credincioșilor din județul Constanța. Ei au fost singurii din țară care au luat Lumină pentru a doua oară în același an, dar și anaforă, după rânduiala liturgică. Prelatul a declarat că nu el a inventat această slujbă și că a oficiat-o „aşa cum scrie la carte”, conform hotnews.ro.

Slujba ținută ieri de IPS Teodosie se mai numeste și Odovania Învierii și sute de oameni au mers, marţi seară, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, unde IPS Teodosie a oficiat slujba de Înviere, fără ca el sau preoții alături de care a oficiat slujba să poarte mască de protecție.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie le-a spus celor prezenți că slujba nu este inventată. „Vrem să fie în noaptea aceasta, când slujba este aşa cum scrie în carte, nu am inventat-o eu. Vreau să simţiţi că aţi avut parte de Înviere şi de Lumina Învierii. Este Lumina primită în Sâmbăta Mare de la Ierusalim. Iată, la sfârşitul sărbătorii Învierii nu facem altă slujbă decât cea care este prevăzută în carte, cum ne-a trimis şi Patriarhia la timpul cuvenit, cum se fac slujbele pe tot anul”, a adăugat IPS Teodosie, potrivit sursei citate anterior.